Pe un bulevard din Slatina, pietonul aflat în stare de ebrietate trecea printr-un loc nepermis, când a fost accidentat de un șofer aflat sub influența stupefiantelor.
Conducătorul mașinii, un bărbat de 35 de ani, a fost testat pozitiv cu aparatul drugtest, ce a indicat două substanţe psihoactive, în timp ce pietonul era într-o avansată stare de ebrietate, anunță Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.
Accidentul a avut loc luni după amiaza, pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din Slatina.
„Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, ar fi acroşat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din aceeaşi localitate, care se afla în traversarea neregulamentară a străzii„, a precizat IPJ Olt.
Pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Testarea cu etilotest a arătat că şoferul autoturismului nu consumase alcool, dar pietonul avea o concentraţie alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost testat şi cu aparatul drugtest, ce a indicat prezenţa a două substanţe psihoactive: T1B THC şi T1C MDMA, adică țigări cu cannabis și pastille de Ecstasy.
Citiți și: Cum ar fi trebuit să procedeze polițiștii care l-au controlat pe șoferul drogat din 2 Mai