Unul dintre producătorii vaccinului Pfizer – 17 miliarde de euro venit anual

Filip Constantin
Sursa foto: Facebook/asia.nikkei

Concernul german BioNTech estimează că vaccinul Covid-19 pe care îl dezvoltă cu americanii de la Pfizer va genera anul acesta venituri de 13 până la 17 miliarde de euro – circa 19 miliarde de dolari, datorită creșterii cererii pentru doze booster şi al folosirii și la copii a serului.

Tot conform BioNTech, câştigurile obţinute în 2022 vor fi cheltuite pentru dezvoltarea de medicamente contra cancerului şi alte noi vaccinuri. Numărul angajaţilor implicaţi în activitatea de cercetare-dezvoltare (R&D) a crescut anul trecut cu 40%, la mai mult de 850 de persoane, informează grupul german.

Totodată, directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că o versiune a vaccinului anti-Covid-19 produs de această companie va fi disponibilă, dacă va fi nevoie, împotriva variantei Omicron în luna martie a acestui an.

Nu ştiu dacă vom avea nevoie de el şi nici cum va fi utilizat, dar noi vom fi pregătiţi. Uzina noastră a început deja producţia”, a declarat Bourla, pentru postul CNBC.

- Publicitate -
Distribuie articol: