UPDATE: Dosarul lui Mircea și Vlad Cosma rejudecat de secția penală a Instanței Supreme

Dinu Alexandru

UPDATE: Dosarul familiei Cosma se va rejudeca, au decis magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În primă instanţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar fiul său, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. Mircea Cosma şi Vlad Cosma sunt acuzaţi de procurorii DNA că ar fi primit de la administratorii unor firme aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar era Consiliul Judeţean.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, rejudecarea dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare.

Potrivit deciziei instanţei, dosarul se va rejudeca la Secţia penală de la Înalta Curte. Hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi.

În urma amânării de pe 22 martie 2018, unei decizii finale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, luni, sentinţa definitivă în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit 5 ani închisoare.

Citiți și UPDATE: Sentința definitivă amânată pentru Mircea Cosma și fiul său, în dosarul în care prima instanță i-a condamnat la 8, respectiv 5 ani de închisoare

În acelaşi dosar, omul de afaceri Răzvan Alexe a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu a fost condamnat la 6 ani de închisoare, potrivit Agerpres.

Citeste si...  Emil Boc, audiat la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan

Informație în curs de actualizare…


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *