Liderul USR Cătălin Drulă a solicitat demisia lui Lucian Bode din funcţia de ministru al Afacerilor Interne, după ce liberalul a cerut în instanţă anularea hotărârii prin care Universitatea Babeş Bolyai a decis să-i reanalizeze lucrarea de doctorat, vizată de acuzaţii de plagiat.
„Doctor” Bode, soluţia e demisia! Presiunile asupra UBB nu te fac mai puţin hoţ. PressOne a dezvăluit azi că Lucian Bode a dat în judecată Universitatea „Babeş-Bolyai” ca să blocheze ancheta de plagiat a tezei sale de doctorat. De ce e important că Bode a plagiat? Pentru că plagiatul înseamnă furt. Iar cine a furat o dată va fura în continuare. Vă aduceţi aminte scandalul cu achiziţii trucate de BMW-uri. După ce o echipă USR a stat să transcrie de mână teza de doctorat a lui Bode, pentru că era mai greu accesibilă decât arhivele Securităţii, UBB a concluzionat că există fragmente plagiate. Atunci, Bode saluta analiza UBB şi minţea România că teza lui e în regulă. A urmat analiza Emiliei Şercan, care a demonstrat un plagiat grosier, iar UBB anunţa o nouă anchetă pentru o verificare mai amănunţită. Acum, Bode nu mai salută Universitatea, ci o dă în judecată la Tribunalul Sălaj, ca să blocheze verificarea tezei. Am mai văzut acest model”, a scris Cătălin Drulă, luni pe Facebook.
El a mai spus că „prim-plagiatorul ţării a acţionat şi el în instanţă şi a blocat CNATDCU de la verificarea sesizărilor de plagiat împotriva lui”.
„Într-o manevră josnică şi ilegală – metoda coperta – dosarul lui Ciucă a ajuns la un judecător pus în funcţii de PNL şi care s-a pensionat imediat după ce i-a făcut pe plac lui Ciucă. Până acum, peneliştii Sorin Cîmpeanu şi Florin Roman au demisionat din funcţia de ministru din cauza plagiatelor. Dar Bode şi Ciucă duc mândri mai departe tradiţia furtului şi a imposturii fără nicio urmă de ruşine. Aceste două personaje toxice arată cât de jos poate coborî un partid întreg ca să protejeze hoţii. Iar Iohannis tace”, a completat Drulă.
Ministrul de Interne Lucian Bode a cerut în instanţă anularea hotărârii prin care Universitatea Babeş Bolyai a decis să-i reanalizeze lucrarea de doctorat, vizată de acuzaţii de plagiat.
Zelenski: Trebuie să punem capăt agresiunii ruseşti chiar în acest an
Procesul a fost intentat în 5 ianuarie, la Tribunalul Sălaj, iar primul termen este stabilit în 17 ianuarie, conform PressOne, care a lansat acuzaţiile de plagiat vizâns lucrarea de doctorat a ministrului Lucian Bode, intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul Secolului XXI. România în context european actual”.