USR cere demisia prefectului Speranța Clișeru, a ministrului Carmen Dan și solicită comisie parlamentară de anchetă

0

Uniunea Salvați România a solicitat sâmbătă demisia prefectului Capitalei, Speranța Clișeru, și a ministrului de Interne, Carmen Dan, ”după actele de barbarism ale jandarmilor care și-au pătat uniforma la ordinele unor politicieni corupți, gazându-i pe cetățenii pe care ar fi trebuit să-i protejeze”.

De asemenea, USR a cerut să se facă publice toate ordinele date la protest și precizarea clară a armelor folosite. ”Ordinul de intervenție a fost unul iresponsabil având în vedere că în Piața Victoriei erau sute de copii, femei și bătrâni care au inhalat gazul toxic. Speranța Clișeru, fostul consilier al Gabrielei Firea și fost prefect al județului Ilfov, trebuie să-și dea demisia având în vedere că peste 400 de oameni au fost răniți din cauza ordinului său”, se arată în comunicatul transmis de USR.

Formațiunea condusă de Dan Barna anunță că va cere comisie parlamentară de anchetă pentru a stabili dacă legea a fost respectată, deoarece printre protestatari au fost femei și copii, iar legea 550/2004, privind organizarea și funcționarea jandarmeriei, interzice folosirea gazelor lacrimogene împotriva acestora.

”Printre victimele protestului se numără și membri USR – consilierul parlamentar Vlad Gheorghe a fost bătut de jandarmi, fiica senatorului Vlad Alexandrescu a leșinat din cauza gazelor inhalate, iar un alt membru USR a fost împușcat în picior. Membrii USR au ieșit la protest în calitate de simpli cetățeni, pentru a strânge semnături pentru Fără Penali în funcții publice și au terminat prin a fi gazați și bătuți.  USR îndeamnă toți cetățenii care au fost victime ale abuzurilor jandarmilor să depună plângeri penale și va oferi asistență juridică tuturor celor care au nevoie. Este suficient să trimită mail la juridic@usr.ro. În egală măsură, huliganii care au agresat o femeie jandarm trebuie să fie identificați și să suporte consecințele legii. Este foarte grav ce s-a întâmplat, iar Jandarmeria trebuie să explice de ce a lăsat doi oameni în urmă și au permis ca o colegă de-a lor să fie încolțită de huligani.”, se mai arată în comunicatul USR.

“Este revoltător ce s-a întâmplat în Piața Victoriei. Ieri au fost două proteste, protestul unor huligani care nu au fost reținuți de jandarmerie și protestul celor 100.000 de români care au protestat pașnic până la final, când au fost alungați de intervenția agresivă a jandarmilor. Prin acțiunile agresive, jandarmeria a dat dovadă fie de incompetență, fie instituția a respectat niște ordine ilegale. Jandarmeria a depășit cu mult proporționalitatea intervenției, a fost o agresivitate gratuită pe care jandarmii au aplicat-o cetățenilor pașnici. Condamnăm gestul Jandarmeriei de a nu interveni în primele rânduri, asupra derbedeilor violenți și acțiunea inacceptabilă de a aplica gaze lacrimogene asupra a 100.000 de români”, a declarat președintele USR Dan Barna.

Citește și Parchetul militar a deschis dosar penal cu privire la intervenția în forță a jandarmilor

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele