USR-PLUS contestă decizia Guvernului cu privire la viza de flotant a votanților

0

Alianța USR-PLUS contestă modificarea făcută de Guvern privind restricționărea dreptului de vot pentru cetățenii care dobândesc viza de flotant cu mai puțin de 90 de zile înainte de data alegerilor. Modificarea este inclusă în proiectul pentru care guvernul și-a angajat răspunderea și care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

 

„O astfel de restricție nu poate fi justificată de fenomenul “turismului electoral” în condițiile în care sistemul electronic de verificare exclude votul multiplu. Un număr foarte mare de cetățeni, studenți, tineri în general, nu vor putea vota la alegerile locale, dacă legea este promovată în forma trimisă de guvern”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Alianța USR-PLUS.

 

Guvernul a motivat introducerea articolului respectiv prin faptul că astfel va fi împiedicat turismul electoral

 

Conform unor date din 2016, când au avut loc alegeri locale, peste 70.000 de persoane şi-au schimbat domiciliile sau reşedinţele în preajma alegerilor, cu aproape 75% mai mult faţă de un an în care nu au loc alegeri, în unele localităţi, populaţia crescând şi cu 70%. În raportul realizat de Expert Forum se arată că au fost sate în care în populaţia, în acte, a crescut cu  până la 70%, în lunile aprilie-iunie.

Modificarea însă îi dezavantajează pe cei din USR-PLUS care adună voturi de la tineri și studenți care vor avea probleme să voteze în localitățile în care locuiesc, dar nu au domiciliul. Dacă legea va intra în vigoare, aceștia își mai pot face viză de flotant doar până în luna martie.

„Parlamentarii USR vor introduce un amendament în acest sens și solicităm ferm guvernului să țină cont și să renunțe la articolul respectiv”, se mai arată în comunicatul Alianței USR-PLUS.

 

Ce prevede articolul introdus de Guvern în legea electorală:

 

„Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.”

Citește și: Anunțul lui Dacian Cioloș despre fuziunea USR – PLUS

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele