USR PLUS anunţă că lansează joi proiectul naţional „Salvează o şcoală” care constă în reconversia şcolilor închise şi abandonate.
„În ultimii 20 de ani, în România s-au închis mii de şcoli, majoritatea în mediul rural, în timp ce în zeci de oraşe se învaţă în două sau trei schimburi, pentru că nu sunt şcoli suficiente şi nici nu s-au mai construit alte unităţi şcolare. Clădirile şi terenurile vechilor şcoli închise au fost abandonate şi se degradează pe zi ce trece, în timp ce în multe dintre aceste localităţi nu există spaţii amenajate pentru centre medicale, dispensare, farmacii, locuinţe sociale sau centre after-school pentru copii”, arată un comunicat de presă al Alianţei.
Plecând de la aceste premise, USR PLUS lansează astăzi proiectul naţional „Salvează o şcoală”, proiect de reconversie a şcolilor închise şi abandonate.
Sursa citată precizează că doar în ultimii patru ani, 1.110 şcoli au fost închise. 90% dintre acestea sunt în mediul rural. În acelaşi timp, România are 328 de comune fără medic de familie şi fără dispensar. Clădirile în care odinioară funcţionau şcoli sunt azi abandonate. Deşi sunt în patrimoniul comunităţilor locale, aceste clădiri nu au mai fost îngrijite de ani buni. Vrem să propunem consiliilor locale schimbarea destinaţiei acestor clădiri şi aprobarea transformării lor în centre de servicii care să schimbe în bine viaţa locuitorilor din acea localitate.
Cîmpenau îndemnă la vaccinare și testare noninvazivă pentru reînceperea școlii