Naționala feminină de handbal a câștigat clar primele doua meciuri, cu Chile și Serbia, la Modialul scandinav, dar lupta de marți seară cu Danemarca îi va arăta adevărata forță.
Fostul mare handbalist Vasile Stângă a apreciat la Sport Total FM prestația României și mai ales jocul în viteză, dar a spus că nu crede într-o victorie și contra danezelor, în ultima partidă din prima fază a grupelor:
„Au făcut un meci foarte bun, dar Serbia m-a dezamăgit, față de cum știam eu Serbia, acum e o echipă total schimbată. N-am văzut meciul lor cu Danemarca, dar am înțeles că a fost echilibrat. Mă gândeam cum pot să joace fetele astea de la un meci la altul. Stați să le vedem pe daneze cu noi. Nu mai vedem echipe foarte puternice, sunt egalizate, orice echipă poate să bată pe oricine. În afară de astea precum Chile, care sunt la un nivel foarte jos. Dar Franța a bătut la un gol pe Angola, Japonia care credeam că va fi o surpriză, dar uite că a luat bătaie de la Croația. În handbalul feminin orice rezultat este posibil și e foarte greu să spui ce echipă va fi campioană mondială”.
„Nu trebuie renunțat la Cristina Neagu”
„Am ascultat și comentariul anumitor fete, Buceschi a spus că viteza de pasare e mai mare, nu știu ce a vrut să zică cu asta, poate a vrut să o critice pe Cristina Neagu. E greu, multă lume spune acum că ce bine joacă echipa fără Cristina Neagu, dar nu trebuie să gândim așa, pentru că am jucat cu două echipe destul de slăbuțe, nu trebuie să renunțăm așa ușor la Cristina Neagu. E adevărat că am dat niște goluri ușoare și asta e un lucru pozitiv, pe contraatac și faza a doua, am jucat foarte rapid, extremele noastre au alergat foarte bine, dar din pozițional, aici suferim cam mult, aici nu dăm goluri, la 9 metri, și probabil că vom avea nevoie de Cristina Neagu. Se antrenează singură am înțeles, dar nu la capacitate maximă. Sperăm în meciurile mai importante, cred că nu va juca nici cu Danemarca și cred că Pera ar face bine să n-o bage. Meciurile celelalte sunt importante, trebuie să batem două echipe în grupa principală ca să avem șanse să ne calificăm. Eu nu cred că avem vreo șansă cu Danemarca, părerea mea. Este o echipă mult mai valoroasă. Să le vedem pe fetele noastre cum reacționează la o echipă puternică, ce joacă foarte bine în apărare. Au contraatac și faza a doua care te omoară și atunci vedem diferența”, a declarat VasileStângă.
Amintim, meciul Danemarca – România se va juca marți seară, de la ora 21:30.
Interviul integral poate fi ascultat pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:
Citește și: „Tricolorele” au câștigat al doilea meci la CM de handbal și s-au calificat în grupele principale