migranti belarus polonia

VIDEO: Belarus împinge valul de migranți spre Polonia

Stefan Alexiu

Migranții blocați la granița dintre Belarus și Polonia au luat, marți, cu asalt punctul de trecere a frontierei de la Kuznica și au declanșat o confruntare cu forțele de ordine poloneze, potrivit imaginilor publicate de Ministerul Apărării de la Varșovia.

 

Polițiștii și grănicerii polonezi folosesc gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa grupul mare de migranți adunați la frontiera externă a Uniunii Europene.

.

 

Conform unor imagini publicate de NEXTA pe canalul oficial de Telegram, migranții pot fi observați cum rup gardurile de sârmă ghimpată și aruncă cu pietre și grenade acustice în forțele de ordine poloneze.

Ministerul Apărării de la Varșovia susține că asaltul este coordonat de forțele armate de la Minsk și a publicat imagini în care se pot observa soldați infiltrați în grupurile mari de migranți.

 

Autoritățile poloneze au anunțat că va începe construirea unui gard permanent în luna decembrie, de-a lungul frontierei cu Belarusul, pentru a opri fluxurile de migranți. Ministrul de interne polonez a precizat că lucrările ar urma să fie finalizate în primul semestru al anului 2022. Gardul va avea 5,5 metri și va fi dotat cu senzori de mișcare și camere de supraveghere. Bugetul estimat al proiectului s-ar situa în jurul sumei de 366 de milioane de euro. În prezent, Polonia dispune de un gard temporar de-a lungul graniței cu Belarusul, făcut din sârmă ghimpată și înalt de 2,5 metri.


Citeste si...  Dictatorul Lukașenko, disperat, dă semnale către Putin
Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *