Los Angeles, Philadelphia şi Atlanta fac parte din oraşele americane care au anunţat sâmbătă interdicţia de a circula pe timpul nopţii, cu scopul de a stăvili manifestaţiile violente care au izbucnit pe întreg teritoriul Statelor Unite.
12 state au activat Garda Națională, conform NBC News: Colorado, California, Georgia, Kentucky, Minnesota, Missouri, Ohio, Tennessee, Texas, Utah, Washington și Wisconsin au apelat la această măsură extraordinară pentru a încerca să mențină ordinea și să oprească violențele.
Poliţişti în ţinută specială au acţionat sâmbătă seară împotriva manifestanţilor care încălcau interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii la Minneapolis, trăgând cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare pentru a-i îndepărta de un comisariat, a constata un fotoreporter al agenţiei France Presse.
Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, dornic să împiedice o nouă noapte de revolte, i-a prevenit pe manifestanţi că se vor găsi într-o „situaţie foarte periculoasă” dacă încalcă din nou starea de asediu.
Până în prezent, forţele de ordine, secundate de soldaţi din Garda Naţională, au stat în retragere, mai întâi pentru a nu deteriora mai mult atmosfera şi apoi fiindcă erau în număr insuficient, au recunoscut autorităţile.
Bill de Blasio: „New York resimte durerea cauzată de rasism”
Pe măsură ce protestele continuă în New York, primarul Bill de Blasio a vorbit despre rasismul sistemic din societatea americană şi despre problemele care s-au accentuat pe fondul crizei generate de coronavirus, scrie CNN .
„Nu putem continua aşa. Ca să fie clar, criza a condus la o adâncire a problemelor. Pierderile au fost extrem de importante, iar comunităţile de culoare au pierdut cu atât mai mult”, a spus de Blasio.
Primarul s-a referit şi la incidentul din Central Park în care Amy Cooper, o femeie ce plimba câinii în parc l-a admonestat pe un bărbat de culoare. De Blasio a catalogat acţiunile acesteia drept o
insultă oribilă.
„Incrimina chiar faptul de a fi de culoare”, a spus de Blasio. „A scos la iveală contradicţia fundamentală care se află în societatea noastră”, a mai declarat el.
„Acea frustrare adânc înrădăcinată iese la iveală în momente ca acestea. Însă, zi de zi, populaţia de culoare din New York resimte durerea cauzată de rasism”, a mai spus de Blasio.
For those of you who think you know all about how things escalate during a protest. https://t.co/1DgADqFwJi
— Ava DuVernay (@ava) May 30, 2020
NYPD officer just called a female protester a “stupid fucking bitch” and threw her to the ground pic.twitter.com/18YUHYmqQa
— Jason Lemon 🏳️🌈 (@JasonLemon) May 30, 2020