Vitacom Electronics, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de electro-retail, a încheiat primul trimestru al anului în curs cu o cifră de afaceri de 13,5 milioane de lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului trecut.
Rezultatele se datorează dezvoltării portofoliului de produse, cu predilecție a celor din gama proprie Well, a căror cerere a crescut atât pe piața locală, cât și pe cele internaționale. Gradul pozitiv de retenție al angajaților, tradus prin stabilitate și îmbunătățire a activității, cât și cererea crescută pentru restul produselor din portofoliu au contribuit, de asemenea, la performanța din primul trimestru.
Vânzările din primele trei luni ale anului s-au situat la 3,4 milioane de produse comercializate, o valoare asemănătoare cu aceeași perioadă a anului trecut. În 2018, însă, Vitacom a vândut produse și accesorii electronice cu o valoare unitară mai mare.
Creștere de 16% față de 2017
În ceea ce privește profitul companiei din primul trimestru, Vitacom estimează o valoare de 840.000 lei, valoare dublă față de perioada similară a anului trecut.
„Dacă vorbim punctual despre rezultatele din primul trimestru, lucrurile sunt destul de clare: dezvoltarea susținută a portofoliului de produse și menținerea unei echipe omogene ne-a ajutat să vindem mai mult și mai bine. Dacă ne uităm la ritmul de creștere din ultimii ani, principalul vector este încrederea pe care o primim din partea partenerilor și clienților noștri. Construim acest capital de încredere de peste 27 ani de zile și consider că avem toate premisele necesare să atingem rezultate și mai bune în viitor”, declară Aviva Vita, Marketing & PR Director, Vitacom Electronics.
În ceea ce privește obiectivele companiei pentru anul în curs, Vitacom mizează pe menținerea trendului de creștere și așteaptă la finalul anului o cifră de afaceri cu aproximativ 16% mai mare decât în 2017. De asemenea, compania are în plan extinderea portofoliului de produse, precum și un proces de rebranding al celor opt magazine en-detail deținute.
Sursa: Vitacom încheie primul trimestru cu afaceri de 13,5 milioane lei