Volkswagen va reduce numărul de angajaţi

Alexandru Ionescu

Un program de economii de 10 miliarde de euro al grupului Volkswagen va include reduceri de personal, au spus luni managerii angajailori, în timp ce şeful mărcii VW, Thomas Schaefer, a avertizat că nivelul ridicat al costurilor şi productivitatea scăzută fac maşinile sale necompetitive.

 

Producătorul german de automobile se află în mijlocul negocierilor cu consiliul său de întreprindere cu privire la o schemă de reducere a costurilor la marca VW, primul pas într-o încercare la nivel de grup de a creşte eficienţa în tranziţia la maşinile electrice.

”Cu multe dintre structurile noastre preexistente, procesele şi costurile ridicate, nu mai suntem competitivi cu Volkswagen”, a declarat Schaefer la o întâlnire cu personalul la sediul producătorului auto din Wolfsburg, potrivit unei postări de pe site-ul intranet al companiei şi văzută de Reuters.

- Publicitate -

Compania a declarat anterior că intenţionează să profite de ”curba demografică” pentru a-şi reduce forţa de muncă, angajându-se că nu va efectua concedieri până în 2029.

Polonia a fost dată în judecată de Pfizer pentru o… țeapă

În şedinţa de luni, membrul consiliului de resurse umane Gunnar Kilian a spus că acest lucru se va realiza prin acorduri privind pensionarea parţială sau anticipată.

Distribuie articol:
Informateca