Volodimir Zelenski compară invazia rusă a Ucrainei cu ocuparea ţării sale de către nazişti în al doilea Război Mondial. Preşedintele ucrainean s-a adresat naţiunii la 8 mai, zi în care Ucraina şi Uniunea Europeană sărbătoresc victoria aliaţilor asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE.
„Rusia a readus paginile cărţilor despre cel de-al Doilea Război Mondial în centrul presei mondiale, demonstrând cu fiecare nouă crimă că nazismul a reapărut”, a declarat Zelenski, care a citit mărturii despre abuzurile comise de soldaţii germani şi a evidenţiat asemănările cu acţiunile desfăşurate în prezent de forţele ruse în Ucraina.
Preşedintele ucrainean a adăugat că „doar o lume liberă unită într-o coaliţie împotriva (preşedintelui rus Vladimir) Putin îi poate opri pe naziştii de la Moscova”, aşa cum s-a întâmplat cu Germania lui Hitler în 1945.
Din 2023, Ucraina marchează Ziua Victoriei asupra nazismului pe 8 mai. Până atunci, aniversarea a fost sărbătorită pe 9 mai, aşa cum a făcut Uniunea Sovietică şi continuă să o facă Rusia, unde sărbătoarea a devenit un prilej de exaltare militară şi patriotică, notează EFE.