Bahmut

Volodir Zelenski: Forţele ucrainene din oraşul Bahmut rezistă

Stefan Alexiu
Bahmut

Forţele ucrainene din oraşul Bahmut din estul ţării continuă să reziste atacurilor constante ale Rusiei, a declarat preşedintele ucrainean Volodir Zelenski într-un mesaj video transmis luni seară, potrivit DPA.

 

Președintele a precizat că, în cursul zilei de luni, înaltul comandament al Ucrainei a discutat într-o reuniune încercările forţelor ocupante de a înconjura oraşul şi de a sparge apărarea ucraineană.

„Sunt recunoscător fiecărui soldat care a arătat hotărârea de a rezista”, a afirmat Zelenski.

Zelenski anunță noi numiri în zonele de front din Ucraina

„În mai multe regiuni, în special în zone de frontieră şi de pe linia frontului, recrutăm noi lideri cu experienţă militară”, a spus Zelenski, adăugând că este vorba de persoane „care pot asigura apărarea cel mai eficient împotriva ameninţărilor actuale”.

În general, experienţa militară de război de până acum ar trebui combinată cu autoritatea în administraţia locală şi centrală, a subliniat el.

Vezi și Bahmut este o „fortăreaţă de neînvins” grație naturii. Cum arată oraşul din Ucraina în plin război

În plus, a adăugat el, pregătirea de noi brigăzi ale Gărzii Naţionale, poliţiei şi gărzilor de frontieră avansează. „Începutul este puternic. Şi va continua”, a declarat preşedintele ucrainean.

În faţa intensificării atacurilor ruseşti, armata ucraineană a fost nevoită să mute pe front trupe care erau pregătite de fapt pentru propriile acţiuni ofensive ulterioare.

Potrivit unui guvernator ucrainean, Rusia trimite întări în estul Ucrainei înaintea unei noi ofensive care ar putea începe săptămâna viitoare, relatează şi Reuters.

În aşteptarea sosirii ajutorului militar occidental, Ucraina anticipează o ofensivă majoră pe care Rusia ar putea să o lanseze din motive „simbolice” în jur de 24 februarie, dată la care se împlineşte un an de la începerea invaziei.

Citeste si...  Atentate sângeroase în Afganistan revendicate de Statul Islamic

Ucraina pregăteşte la rândul său o ofensivă de primăvară pentru a recuceri teritoriile pierdute, însă aşteaptă livrarea rachetelor cu rază mai lungă de acţiune şi a tancurilor de luptă promise de Occident, unii analişti spunând că Kievul mai are încă nevoie de câteva luni de pregătire pentru a fi gata.


Distribuie articol:
2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *