Votul din Parlamentul European asupra comisiei Von der Leyen va avea loc pe 27 noimebrie

0

Votul din Parlamentul European asupra întregii echipe a viitoarei Comisii Europene va avea loc miercuri, 27 noiembrie, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, a anunţat joi preşedintele PE, David Sassoli, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conferinţa Preşedinţilor, formată din preşedintele PE David Sassoli şi liderii grupurilor politice, a declarat încheiat joi procesul audierilor.

“În ultimele două luni, Parlamentul European şi-a asumat rolul democratic care îi revine, evaluând îndeaproape performanţele comisarilor desemnaţi. Audierile au fost detaliate şi uneori dificile, dar au oferit un mod unic şi transparent pentru deputaţi de a verifica pregătirea comisarilor desemnaţi pentru postul alocat. Astăzi am încheiat evaluarea finală şi suntem gata să votăm colegiul complet al comisarilor săptămâna viitoare”, a declarat Sassoli.

El a mai spus că în următorii cinci ani Europa se va confrunta cu numeroase probleme, de la furnizarea de soluţii pe termen lung privind migraţia şi azilul, până la asumarea leadership-ului internaţional în lupta împotriva schimbărilor climatice.

“Avem nevoie de o Comisie Europeană gata să acţioneze asupra problemelor care contează pentru europeni. Asigurând legătura directă cu cetăţenii UE, Parlamentul European va continua să tragă la răspundere Comisia şi să se asigure că îşi îndeplineşte promisiunile”, a adăugat el.

Conferinţa Preşedinţilor a efectuat evaluarea finală a audierilor tuturor comisarilor-desemnaţi după un schimb de opinii cu cei trei vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, Frans Timmermans, Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis, potrivit unui comunicat al PE.

Acest for a declarat audierile închise oficial după analizarea scrisorilor de evaluare ale comisiilor însărcinate şi recomandărilor Conferinţei preşedinţilor de comisii.

Votul în plen va avea loc pe 27 noiembrie la prânz, după ce Ursula von der Leyen va prezenta Colegiul comisarilor şi programul acestora.

Conferinţa preşedinţilor a autorizat, de asemenea, publicarea scrisorilor de evaluare, care sunt disponibile pe pagina individuală a fiecărui comisar. Audierile comisarilor desemnaţi în comisiile de specialitate ale PE au avut loc între 30 septembrie şi 8 octombrie pentru un număr de 23 de ţări, ultimele trei derulându-se pe 14 noiembrie, când au fost audiaţi noi candidaţi ai României, Ungariei şi Franţei, după ce primii candidaţi propuşi de aceste state au fost respinşi în cadrul procedurii parlamentare de validare.

Comisia Europeană a declanşat o procedură de infringement împotriva Londrei săptămâna trecută din cauza faptului că nu a nominalizat un comisar european. Prim-ministrul britanic Boris Johnson a refuzat să facă acest lucru, invocând viitoarea plecare a ţării sale din UE şi alegerile naţionale din decembrie.

Marea Britanie are termen până vineri pentru a răspunde notificării din partea UE, dar până acum nu a făcut acest lucru, potrivit purtătoarei de cuvânt Mina Andreeva, citată de DPA.

Totuşi, nici Ursula von der Leyan şi nici David Sassoli nu par să creadă că lipsa comisarului britanic din viitorul colegiu va fi o piedică pentru începerea legală a mandatului noii Comisii.

Citește și: Orban: Validarea Adinei Vălean pentru poziţia de comisar european este o victorie în numele României

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele