Vreme rea în toată țara până joi dimineața

0

Meteorologii au anunţat, luni, că vremea rea continuă până joi, fiind emisă o informare de ploi abundente, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

În unele zone este cod galben, cantităţile de apă putând ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat. Până marţi la ora şase în mai multe judeţe este cod portocaliu, urmând a se înregistra până la 80 de litri de apă pe metru pătrat.”Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În interval scurt de timp sau plin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse 35 – 50 de litri pe metru pătrat”, au anunţat meteorologii.

Totodată, aceştia au emis cod galben, până marţi la ora 10.00. În Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureş şi local în Dobrogea şi Banat vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 30-40 de litri pe metru pătrat.ÎN plus, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu, valabilă de luni de la ora 12.00, până marţi la ora 6.00.”În Moldova, jumătatea de nord a Munteniei şi Oltenia, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40- 50 litri pe metru pătrat şi izolat 60-80 litri pe metru pătrat”, au mai transmis meteorologii.

Aceştia au precizat că aversele va fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului vijelii şi grindină.

Avertizările vizează municipiul Bucureşti şi judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Citește și: Bușoi își anunță demisia din fruntea PNL București

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele