Ziua mondială a ciocolatei, 7 iulie! Considerată de mulți cea mai importantă invenție culinară

0

Ciocolata cu lapte, ciocolata neagră, ciocolata albă şi orice desert în care este prezentă ciocolata sunt sărbătorite în data de 7 iulie, cu ocazia Zilei Mondiale a Ciocolatei (#WorldChocolateDay).

De altfel, sunt mulţi cei care consideră ciocolata drept cea mai importantă invenţie culinară a omenirii, iar povestea acestui delicios desert a început în urmă cu aproximativ 2.500 de ani.

Istoria ciocolatei

Aztecii, spre exemplu, care au descoperit ciocolata lichidă, considerau că aceasta este un dar venit direct de la zeul înţelepciunii, Quetzalcoatl. Mai mult decât atât, semninţele arborelui de cacao erau considerate atât de preţioase încât erau folosite şi drept monedă în schimburi economice.

Zeul înţelepciunii, Quetzalcoatl

Pe atunci ciocolata era amară, însă după ce a fost adăugat zahăr în compoziţie, în Europa secolului XVI, ciocolata s-a impus rapid drept desertul favorit al tuturor, de la curţile imperiale până la oamenii de rând.

Numeroşi producători de ciocolată din prezent şi-au început activitatea încă din secolul XIX. Cadbury a început să producă ciocolată în Anglia anului 1868, iar 25 de ani mai târziu, Milton S. Hershey (ce avea să fie supranumit regele ciocolatei), a cumpărat echipamentele necesare procesării ciocolatei la World’s Columbian Exposition din Chicago, iar compania fondată de el a devenit una dintre cele mai renumite din lume, fiind prima care a produs pentru consum în masă ciocolată cu lapte, considerată până atunci un desert de lux. La fel şi Nestlé, care şi-a început povestea în anii 1860 tot de la ciocolată şi a devenit una dintre cele mai puternice companii de produse alimentare din lume.

În ceea ce priveşte istoria ciocolatei, pe scurt, aceasta a început în America Centrală, în perioada 1500 – 300 î.Hr., când indienii olmeci cultivau arborii de cacao, conform dovezilor arheologice. Ei cultivau acest arbore în zona de sud a Mexicului şi din boabe preparau o băutură neîndulcită.

Între anii 300 î.Hr şi 500 d.Hr., arborele de cacao a pătruns în cultura mayaşă, devenind parte integrantă a acesteia. De acolo provin probabil şi cuvintele cacao şi ciocolată: în limbajul maya, cuvântul pentru arbore era „cacahuaquchtl”, iar cuvântul „xocoatl”, care înseamnă „apă amară”, era folosit probabil pentru a desemna băutura rezultată din boabele de cacao.

Istoria ciocolatei | Ciocolata

Apoi, între anii 600 şi 1000 d.Hr cacaua începe să coboare în America de Sud, boabele de cacao fiind purtate în migraţiile populaţiilor maya şi cultivate în plantaţii. Păstăile de cacao au început să fie considerate un simbol religios, „mâncarea zeilor”.

După anul 1200 aztecii au aflat despre arborele de cacao în cadrul schimburilor pe care le practicau cu mayaşii şi au preluat de la aceştia tradiţia preparării „băuturii amare” pe bază de cacao, pe care uneori o condimentau cu ierburi şi mirodenii dar şi cu ardei iute.

Din secolul XVI boabele de cacao au ajuns şi în Europa, fiind aduse de conchistadorii spanioli. Fiertura pe baza acestor boabe li s-a părut spaniolilor mult prea amară, aşa că au început să adauge zahăr din trestie, dar şi vanilie.

Primul local dedicat consumului de ciocolată

Ciocolata Leonidas este realizată din cacao sustenabilă | Leonidas -  Ciocolată Belgiană

Primul local dedicat consumului de ciocolată se deschide însă în Anglia în 1657, iar în 1765 apare şi prima companie americană specializată în producţia de ciocolată: Baker’s Chocolate.

Batonul de ciocolată a fost produs pentru prima oară de ciocolatierul englez J.S. Fry & Sons în jurul anului 1830, iar în 1868, furnizorul regal de ciocolată al reginei Victoria, Cadbury, a început să vândă şi publicului larg cutii cu bomboane de ciocolată. Ciocolata cu lapte a apărut în jurul anului 1875, în Elveţia, fiind produsă de tânăra companie Nestlé, ce avea să se impună drept cel mai mare producător de ciocolată din lume.

Până la sfârşitul secolului XIX ciocolata era o specialitate dedicată aproape în exclusivitate capetelor încoronate, nobililor şi celor foarte bogaţi. Din 1895 însă, când Milton Hershey scoate pe piaţă batonul de ciocolată Hershey, ciocolata se deschide consumului pentru publicul larg.

Ulterior, la începutul secolului XXI, apare şi „ciocolata de designer”. Ciocolata devine astfel parte a tendinţelor legate de „fusion cuisine”, fiind pregătită împreună cu condimente exotice precum curry, şofran, lemongrass, boabe de cafea etc.

Modul de preparare

7 REȚETE DELICIOASE PENTRU CREME DE CIOCOLATĂ PLINE DE SAVOARE -  Ciocopolis.ro

În ceea ce priveşte modul de preparare, puţini cunosc faptul că ciocolata este de fapt un produs de fermentaţie. Boabele sunt scoase din fructele bine coapte ale arborelui de cacao şi sunt lăsate câteva zile la fermentat, timp în care capătă o culoare maronie şi gustul caracteristic de cacao. Apoi sunt uscate la soare.

După această etapă sunt îndepărtate impurităţile iar boabele de cacao sunt prăjite, astfel încât aroma să devină mai puternică, şi apoi sunt curăţate de coajă. Ceea ce rămâne, miezul sau boabele de cacao, cu un conţinut mare de grăsime, sunt zdrobite şi amestecate până se transformă într-o pastă din care ulterior se extrage grăsimea, denumită unt de cacao (din care se produce ciocolata albă), rămânând pudra de cacao.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele