1 aprilie ziua păcălelilor

0

1 aprilie este o zi dedicată, prin excelenţă, glumelor, şotiilor şi farselor, fiind cunoscută, în lumea întreagă, ca Ziua păcălelilor. I se mai spune şi Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor.

Citiți și Porturi închise din cauza vântului puternic

Obiceiul se păstrează an de an, în aproape toate colţurile lumii, aşa că, indiferent unde ne-am afla, ne putem aştepta să cădem ”victimele” unei astfel de şotii, căci toată lumea încearcă, pe 1 aprilie, să păcălească pe cineva, fie el prieten, coleg, vecin sau chiar rudă.

Originea acestui obicei nu este certă. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alţii cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susţine că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com.

În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie.

Oamenii au avut probleme în a se obişnui cu noua dată a acestei sărbători şi au continuat să-şi trimită felicitări şi să-şi facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi “nebuni de aprilie”, de unde şi denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii.

Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea ţărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean şi s-a răspândit apoi în majoritatea ţărilor de pe glob. Este, totuşi, sărbătorită cu preponderenţă în Europa şi în America şi mai puţin de civilizaţiile orientale.

În Franţa, Ziua păcălelilor a fost marcată pentru prima dată în secolul al XVI-lea, pe timpul domniei lui Carol al IX-lea, când s-a schimbat data Anului Nou. Atât în Franţa, cât şi în Belgia, Italia şi Olanda, celor păcăliţi li se spune ”Poisson d’Avril” (peşte de aprilie). Această denumire se datorează faptului că, din punct de vedere astrologic, în aprilie soarele părăseşte semnul zodiacal al “Peştilor”. De asemenea, cei păcăliţi trebuie să poarte întreaga zi o hârtie în formă de peşte, prinsă pe spate cu un ac de gămălie.

În Germania, prima zi a lunii aprilie este considerată o zi a farselor nevinovate, care trebuie făcute, însă, doar până la mijlocul zilei. Se spune că nerespectarea acestei ore poartă ghinion, se arată pe site-ul http://www.fundootimes.com/.

În Anglia, ”April Fools’ Day” a început să fie sărbătorită abia prin secolul al XVIII-lea, după ce a fost importată de la germani. Celui păcălit i se spune “noddy”, iar în Scoţia, i se spune “April Gowk” sau “April cuckoo” (cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte sosirea primăverii. De altfel, în Scoţia, Zilei păcălelilor i se mai spune “Hunt-the-Gowk Day” şi ţine, de fapt, două zile. În prima zi, se fac farse, doar până la miezul zilei, iar în cea de-a doua zi, se obişnuieşte să li se pună celor păcăliţi câte o coadă din hârtie, ataşată pantalonilor sau fustei.

Sărbătorirea acestei zile este larg răspândită şi la americani, unde cele mai populare farse sunt legatul şireturilor şi înlocuirea zahărului cu sare. Această zi este marcată şi în Japonia, doar că acolo i se spune “ziua păpuşilor” sau “ziua bucuriei celor mici” şi se respectă obiceiul de a li se oferi acestora, în dar, păpuşi.

În alte ţări, această zi este sărbătorită la date diferite. Astfel, în Danemarca şi în Suedia este marcată la 1 mai. În Spania şi în unele state din America Latină, nu se sărbătoreşte Ziua păcălelilor, dar la 28 decembrie se marchează o zi asemănătoare, ce poartă numele ”Dia de los inocentes” (ziua celor naivi), se arată pe site-ul http://newsfeed.time.com/.

La noi în ţară, Ziua păcălelilor se sărbătoreşte începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obişnuieşte ca farsele să fie făcute tot până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiţia spune că dacă o fată frumoasă reuşeşte să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătoreşti la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viaţa sub papucul nevestei. Copiii născuţi la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.

Ziua păcălelilor este sărbătorită, în prezent, la scară largă. Chiar şi presa sau site-urile internaţionale pregătesc diverse farse pentru a descreţi frunţile cititorilor. Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie şi de distracţie pentru toţi cei care au simţul umorului, sau, aşa cum spunea scriitorul Mark Twain, ”ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele