Un număr de 14.400 de persoane au participat la cursurile de formare profesională organizate, în primele şapte luni ale acestui an, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
„Cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul şomerilor cu vârsta peste 45 de ani, 39,03%, urmaţi de cei din grupa de vârstă 35-45 de ani, 29,63%, de cei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, 19,32% şi de tinerii sub 25 de ani, 12,02%. În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 6.720 persoane (57,92%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmaţi de cei cu studii gimnaziale – 3.195 persoane (27,54%) şi cei cu studii superioare – 1.687 persoane (14,54%)”, arată ANOFM.
În perioada ianuarie-iulie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă 14.400 de persoane.Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în primele şapte luni ale anului sunt: lucrător în comerţ -1.154, inspector/referent resurse umane – 966, agent de securitate – 877, operator introducere validare şi prelucrare date – 786, bucătar – 628, lucrător în cultura plantelor – 495, competenţe limba engleză – 378, contabil – 376, frizer, coafor, manichiură, pedichiură – 361, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze – 324, coafor – 300, lucrător în structuri pentru construcţii – 229, competenţe informatice – 227, infirmier – 218, îngrijitoare batrâni la domiciliu – 199.
Citeşte şi: 80% dintre cetăţenii UE vor să se renunţe la ora de vară