Executivul a stabilit astăzi, printr-o Hotărâre, luni, 23 ianuarie 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public. Prin aceasta, Guvernul a vrut să facă legătura între zilele nelucrătoare de weekend, 21-22 ianuarie, și ziua liberă de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, potrvit unui comunicat de presă al Guvernului.
Se recuperează până la sfârșitul lunii ianuarie
Astfel, potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017.
Cine nu are liber
Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității.
De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile Hotărârii nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data respetivă şi nici participanților în aceste procese.
Citește și: Protest al părinților pentru o școală din Bistrița Năsăud
În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria statului s-au stabilit datele în care unitățile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 20 și respectiv 23 ianuarie 2017, datele la care vor fi întocmite retururile la încasare, precum și categoriile de operațiuni de plăți prin virament care vor fi efectuate în ziua respectivă de către Ministerul Finanțelor Publice.
Sursă foto: www.cautalafix.ro