Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, joi seară, că 250.000 de elevi sunt înscrişi în cadrul programului de ore remediale pentru recuperarea materiei predate în pandemie, dar se declară convins că numărul celor care au avut de suferit pe durata orelor online este mult mai mare.
”Numărul celor înscrişi în programul de ore remediale este de 250.000. Convingerea mea este că numărul celor care au avut dificultăţi (…) este mult mai mare, pierderile sunt foare mari. Este vorba de multe sute de mii, nu doar de 250.000 de elevi”, a declarat, joi seară, la Realitatea PLUS, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a apreciat că recuperarea se va putea face doar în timp.
”Eu sunt convins că numărul celor care au avut dificultăţi în cadrul procesului de învăţare online este mult mai mare decât cifrele oficiale. Recuperarea se poate face doar în timp. Pe perioada verii susţinem orice iniţiativă (…) de comun acord profesorii şi elevii dacă vor să deruleze acţiuni, Ministerul educaţiei le susţine”, a mai adăugat ministrul.
Cîmpeanu: Două sesiuni la bacalaureat şi evaluarea naţională; examenele se susţin cu prezenţă fizică