Peste 40 de milioane de angajaţi din 37 de economii la nivel global se află în şomaj tehnic, iar previziunile nu sunt prea optimiste, potrivit raportului PwC ”Global Restructuring Trends”.
”Activitatea de restructurare poate juca un rol cheie în sprijinirea afacerilor şi reducerea numărului de insolvenţe potenţiale şi menţinerea ratelor şomajului la un nivel scăzut. În prezent peste 40 de milioane de angajaţi din 37 de economii la nivel global se află în şomaj tehnic, iar previziunile nu sunt prea optimiste. De la începutul pandemiei, companiile s-au concentrat în principal pe păstrarea lichidităţii prin folosirea măsurilor guvernamentale de sprijin, precum şi pe reducerea costurilor şi stabilizarea lanţurilor de aprovizionare. De acum, ar trebui să se concentreze şi pe gestionarea datoriilor acumulate în perioada de blocaj al activităţii, restructurări financiare, consolidări şi dezinvestirea activelor non-core”, spun specialiştii.
De la începutul pandemiei, insolvenţele şi procesele de restructurare s-au situat la un nivel redus în statele din Europa Centrală şi de Est (ECE), excepţii fiind România, care a înregistrat o creştere a numărului de insolvenţe, şi Cehia, care a raportat un avans al activităţii de restructurare, potrivit raportului PwC ”Global Restructuring Trends”.
Erdogan continuă atacurile la adresa Franței, acum ”pe spinarea” lui Colțescu