Reprezentativa de futsal a României va debuta, mâine, la Campionatul European din Slovenia.
Din cei 14 tricolori, 8 au fost prezenți și la precedentul turneu, în 2014, iar 6 au bifat cel puțin două prezențe la EURO. Conform frf.ro, Slovenia 2018 va fi al patrulea turneu european pe care îl bifează naționala de futsal a României, după cele din 2007, 2012 și 2014. Zece jucători din lot au peste 30 de ani, iar unul dintre aceștia, portarul Vlad Iancu, a împlinit chiar 40 de ani în ianuarie. „Este într-adevăr un lot format în principal din jucători experimentați, care au dus greul în aceste calificări, iar unii chiar și în campanii trecute. Experiența lor va fi completată de prospețimea și dorința de afirmare a unor jucători mai tineri. Mă refer la brazilienii naturalizați Savio și Felipe, dar și la Octavian Cireș”, a declarat antrenorul Robert Lupu.
Reprezentativa României face parte dintr-o grupă alături de Portugalia și Ucraina. Primele două clasate vor merge mai departe în faza sferturilor de finală.Toate partidele se vor juca la „Arena Stožice” din Ljubljana.
Citeşte şi:Simona Halep nominalizată la titlul de jucătoarea lunii ianuarie
Programul meciurilor grupei C este următorul:
Portugalia – România | 31 ianuarie 2018, ora 19:00
România – Ucraina | 2 februarie 2018, ora 21:45
Ucraina – Portugalia | 4 februarie 2018, ora 19:00
sursa foto: frf.ro