Real Madrid, deţinătoarea trofeului, a învins în deplasare, cu scorul de 2-1, pe Paris Saint-Germain, în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor şi s-a calificat în sferturile de finală.
În tur, scorul a fost 3-1 tot pentru Real Madrid.Golurile învingătorilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo ’52 şi Casemiro ’80, pentru PSG a înscris Cavani în minutul 71. Liverpool a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Porto, şi s-a calificat în sferturile competiţiei. În tur, Liverpool s-a impus cu scorul de 5-0.
Citiți și: Care telefon este mai performant: Samsung Galaxy S9 vs Apple iPhone X
Portughezul Cristiano Ronaldo şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor la fotbal, ediţia 2017-2018. Ronaldo a ajuns la 12 reuşite în actualul sezon european, distanţându-se la cinci goluri de principalii săi urmăritori, englezul Harry Keane (Tottenham), brazilianul Roberto Firmino (FC Liverpool) şi uruguayanul Edinson Cavani (PSG). Lusitanul domină şi ierarhia all time a marcatorilor din Champions League, cu total de 117 goluri, în timp ce marele său rival, argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), ocupă poziţia secundă, cu 98 de goluri.
Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor 2017-2018
12 goluri: Cristiano Ronaldo (Real Madrid)
7 goluri: Cavani (Paris Saint-Germain), Kane (Tottenham), Roberto Firmino (Liverpool)
6 goluri: Ben Yedder (FC Sevilla), Mane (Liverpool), Neymar (PSG), Salah (Liverpool)
5 goluri: Aboubakar (FC Porto), Coutinho (Liverpool), Lewandowski (Bayern Munchen)
4 goluri: Agüero (Manchester City), Aubameyang (Dortmund), Higuain (Juventus), Lukaku (Manchester United), Kylian Mbappe (PSG), Messi (FC Barcelona), Oberlin (FC Basel), Sterling (Manchester City), Talisca (Beşiktaş), Tosun (Beşiktaş).