Staţia meteo de la Agadir, din sudul Marocului, a înregistrat vineri o temperatură de 50,4°C, considerată a fi un nou record naţional, a anunţat duminică Direcţia Generală de Meteorologie (DGM), potrivit AFP.
Precedentul record a fost stabilit în 13 iulie (49,9°C), la Smara, un oraş din Sahara Occidentală, potrivit DGM.
Este pentru prima dată când temperaturile au depăşit 50 de grade în Maroc, potrivit biroului naţional de meteorologie.
De la începutul verii, întregul Maroc a fost afectat de o serie de valuri de căldură care au dus temperaturile la niveluri record. „Această vreme caniculară este cauzată de ascensiunea unei mase de aer uscat şi cald dinspre sud, care a provocat o creştere bruscă a temperaturilor, depăşind norma lunară cu 5-13 grade, în special vineri şi sâmbătă”, a explicat DGM într-un comunicat de presă.
Struguri de masă și roșii în același solar
Valul de căldură a fost cauza incendiilor de pădure din ultimele zile în nordul ţării, în apropiere de Tanger şi mai la est, în provincia Taza, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului. Incendiile, care au avut o amploare limitată, dar au fost alimentate de vânturi puternice, au distrus câteva sute de hectare de pădure. Până în prezent, nu s-au înregistrat victime.