Compania farmaceutică americană Novavax va începe testarea unui vaccin anti-coronavirus pe 130 de voluntari australieni.
Miliardarul şi filantropul Bill Gates, fondator al Microsoft, a finanţat iniţiativa cu 388 milioane dolari prin intermediul Coalition for Epidemic Preparedness and Innovation (CEPI).
„Administrarea vaccinului primilor participanţi este un pas înainte, care ne aduce mai aproape de obiectivul de a învinge această pandemie de COVID-19”, a declarat Stanley Erck, CEO Novavax.
Chinezii se laudă că pot trata coronavirusul fără vaccin
Un sondaj efectuat în Australia, ţară în care va avea loc testarea, a relevat faptul că 1 din 8 cetăţeni îl văd pe Bill Gates ca fiind în legătură cu apariţia coronavirusului.
Bill Gates, vizat de teoriile conspiraţiei: „Vrea să reducă populaţia”
Bill Gates este ţinta unor teorii ale conspiraţiei distribuite masiv pe reţelele de socializare. Conspiraţioniştii susţin că fondatorul Microsoft are un plan de „depopulare”, dar şi de faptul că vrea să îi microcipeze pe cei vaccinaţi.
Pe lângă Novavax, cu sediul în Maryland, o altă companie americană, Moderna, testează un potenţial vaccin.