Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, convins că diploma lui Voiculescu este în regulă

Stefan Alexiu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, referindu-se la controversa legată de diplomele obţinute de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că este convins că totul este în regulă în această privinţă şi a menţionat că va solicita Centrului naţional de recunoaştere şi echivalare a diplomelor să aducă lămuriri pe această temă.

 

„Sunt ministrul Educaţiei din România, nu sunt ministrul Educaţiei din Austria. Eu ştiu că avem un Centru naţional de recunoaştere şi echivalare a diplomelor, care este foarte profesionist şi care până acum, cât am lucrat cu ei, nu a greşit. Au o experienţă foarte bogată şi sunt convins că acea echivalare a fost făcută pe baza unor argumente foarte solide. Şi pentru a nu face o afirmaţie fără acoperire, o să o rog pe colega mea care conduce acel Centru să dea aceste explicaţii lămuritoare publice”, a spuns ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3.

Vezi și Un ONG din România restaurează sediul Societatății pentru Cultura și Literatura română din Cernăuți, Bucovina

Recent, în urma controversei legate de studiile sale, Vlad Voiculescu a publicat, pe pagina sa de Facebook, diploma eliberată de Vienna University of Economics and Business din Austria. De asemenea, Voiculescu a postat şi un atestat privind echivalarea diplomei din Viena cu o diplomă de master în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor, echivalare datată 22 ianuarie 2016, când şef al Executivului era Dacian Cioloş, iar Voiculescu era director de cabinet al ministrului Finanţelor, din luna mai a aceluiaşi an fiind numit ministru al Sănătăţii.

- Publicitate -

Vezi care este cel mai performant purificator de aer anti coronavirus / COVID 19

Distribuie articol: