Orice persoană în vârstă de peste 50 de ani din Marea Britanie va putea să primească a treia doză a unui vaccin anti-COVID-19 în toamna acestui an, în cadrul eforturilor depuse de autorităţile locale care încearcă să elimine complet riscul de infectare cu noul coronavirus pentru această categorie de populaţie înainte de Crăciun, a anunţat cotidianul The Times.
Studii care vizează două opţiuni sunt deja în desfăşurare, sub supravegherea lui Chris Whitty, directorul medical pentru Anglia, a raportat acelaşi cotidian britanic.
Primul studiu se bazează pe vaccinuri special modificate pentru a combate noile variante ale virusului SARS-CoV-2. Cel de-al doilea va consta în administrarea celei de-a treia doze pentru versiunile actuale ale celor trei vaccinuri administrate în prezent în Marea Britanie: Pfizer-BioNTech, AstraZeneca-Oxford şi Moderna, precizează The Times.
Burse de până la 50% oferite de un grup de licee prestigios din Marea Britanie