Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, se declară îngrijorat înainte de valul al cincilea al pandemiei de coronavirus.
”Lipsa unor soluţii importante pentru sănătate nu ne scapă de responsabilităţi, răspunderi şi explicaţii. Cea mai proastă decizie este să nu iei nicio decizie”, afirmă liberalul, făcând apel la responsabilitate.
”Bolile, suferinţele…oricare ar fi ele, nu ţin cont că e sărbătoare, că ne dorim să ieşim cu prietenii sau să petrecem timp cu familia. Lipsa unor soluţii importante pentru sănătate nu ne scapă de responsabilităţi, răspunderi şi explicaţii. Cea mai proastă decizie este să nu iei nicio decizie, mai ales când vine vorba despre sănătate. Deşi ne aflăm într-o perioadă în care ne bucurăm unii de alţii, recunosc că sunt îngrijorat”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nelu Tătaru.
Potrivit acestuia, este nevoie de precauţie.
”Dacă nu suntem precauţi, este foarte probabil ca după sărbători să ne coste această, să nu spun relaxare sau lipsă de responsabilitate, ci mai degrabă lipsă de informare corectă. Chiar dacă se tot discută despre faptul că varianta Omicron ar fi mai puţin severă, este important să nu ne păcălim singuri…pentru că la un număr foarte mare de infectări vor fi multe cazuri grave, mai ales pentru pacienţii cu riscuri, boli cardio-vasculare, boli oncologice, boli respiratorii cronice”, a mai transmis fostul ministru al Sănătăţii.