
Simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile, afirmă medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.
„S-a schimbat boala, din punctul meu de vedere. La cazurile care au forme de evoluţie severă – pentru că şi aici avem o parte din pacienţii care sunt infectaţi care au această evoluţie – ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen”, a declarat medicul.
Ea a explicat diferenţa dintre actualele forme grave şi cele întâlnite la debutul pandemiei.
„Sunt foarte puţini pacienţi care au acest tip de evoluţie în momentul în care simptomatologia apare. Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluţie către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment avem o categorie de pacienţi care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturaţii normale la domiciliu şi care ajung la finalul perioadei, când le scade saturaţia şi se simt rău, să vină la spital şi care au nevoie de o concentraţie foarte mare de oxigen şi admisie extrem de rapidă spre o soluţie de ventilaţie. Şi sunt mulţi, avem între 8 şi 10 pacienţi pe care îi îngrijim pe secţie împreună cu medicul de terapie intensivă, situaţie pe care nu am avut-o anul trecut”, a relatat Beatrice Mahler.
Beatrice Mahler: Trebuie să fim foarte prudenți dacă ne gândim la măsurile de relaxare
[…] Vezi și Beatrice Mahler: Boala COVID s-a schimbat […]