Managerul Institutului Marius Nasta Beatrice Mahler

Beatrice Mahler: Trebuie să fim foarte prudenți dacă ne gândim la măsurile de relaxare

Stefan Alexiu

Medicul Beatrice Mahler a declarat că trebuie să fim foarte prudenți dacă ne gândim la măsurile de relaxare. Managerul al Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” a atras atenția asupra faptului că deși cifrele oficiale prezentate zilnic arată că sunt întrunite condițiile legale pentru relaxarea restricțiilor, în spitale situația este diferită.

 

”Numărul de teste a scăzut semnificativ și nu înseamnă că nu mai sunt pacienți bolnavi”, a spus Beatrice Mahler.

”În acest moment, dacă ne uităm la cifrele care sunt date publicității, suntem în termenii legali pe care îi prevede un astfel de pas. Dacă mă uit însă în spital, mai ales la pacienții care vin spre testare, aici avem o reală problemă pentru că numărul de teste a scăzut semnificativ și nu înseamnă că nu mai sunt pacienți bolnavi, înseamnă că ei nu mai vin sau nu mai solicită testare atunci când sunt bolnavi.

Vezi și Medicul Beatrice Mahler: Dacă ne vaccinăm, probabil că în toamnă vom scăpa de măşti

În mod cert, ajung mulți pacienți cu simptomatologie severă, care nu sunt testați și ajung cu forme severe de COVID în spital. Numărul de cazuri severe care sunt în spital este foarte mare, nu avem cazuri mai ușoare care sunt internate, 90% sunt pacienți cu infectare severă pulmonară bilaterală”, a declarat medicul.

Auto medicația în cazul unor pacienți de COVID-19

Beatrice Mahler a vorbit despre o tendință extrem de periculoasă pe care a remarcat-o în rândul persoanelor care manifestă simptome specifice infecției cu coronavirus.

„Sunt mulți colegi care primesc telefoane de la cunoscuți, de la alți oameni care spun că știu că au simptomatologice, refuză să facă un test, dar și-ar dori să știe ce tratament trebuie să ia. Ei deja se tratează cu medicație posibil utilă în infecția SARS-CoV-2 fără să știe că au boala, doar pe simptomatologia pe care o prezintă. Este foarte periculoasă această direcție și sunt periculoase rețetele care circulă de la un pacient la altul și pe baza cărora se eliberează medicație care poate pune în pericol viața”, a mai spus

Citeste si...  Coronavirus: 7.733 de cazuri noi de COIVID-19 în 24 de ore

Chiar dacă în spital se poate constata o scădere a numărului cazurilor de infectare, relaxarea restricțiilor trebuie privită cu foarte mare prudență.

„În acest moment, în spital se simte o scădere a numărului de cazuri, este foarte bine că se întâmplă asta, însă trebuie să fim foarte prudenți dacă ne gândim la măsurile de relaxare și la modul în care le va percepe societatea. Există riscul să înțelegem relaxarea puțin mai largă pentru că, cu siguranță ne-o dorim cu toții, însă în acest moment nu putem să vorbim despre o eficiență a vaccinului pe are am început să-l administrăm și atunci lucrurile sunt într-un echilibru foarte fragil”, a mai spus Beatrice Mahler.

Vezi care purificator de aer anti coronavirus se potrivește casei tale


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *