Florin Cîţu a afirmat că va susţine o creştere a pensiilor, atâta timp cât există venituri, măsura va fi spriijinită de Ministerul Finanţelor, iar ţara noastră rămâne în parametrii negociaţi cu reprezentanţii Comisiei Europene privind menţinerea deficitului bugetar. Referitor la proiectul privind posibilitatea pensionării la 70 de ani, liderul PNL a spus că vizează un sistem voluntar, nu unul obligatoriu.
„Este un proiect. Cred că nu s-a înţeles, era vorba de voluntar, dacă cineva vrea să mai lucreze şi în felul acesta să contribuie să aibă o pensie mai mare, pentru că se creează un sistem de motivare, deci dacă lucrezi, statul contribuie, te ajută la contribuţii şi atunci vei avea o pensie mai mare. Era un sistem voluntar, nu un sistem obligatoriu. Nu este ceva la care ţinem foarte mult, dar ca să credem că nu este nevoie de aşa ceva, deşi ar ajuta bugetul şi vedem că în toată Europa s-a făcut. Este în PNRR, până la urmă trebuie să ne uităm, dar, repet, soluţiile trebuie să vină de la Guvern, nu de la politicieni, expertiza, informaţiile, toate sunt la Guvern. Când o să avem şi un proiect de pensii, un proiect al legii salarizării şi un proiect al reformei administraţiei publice putem să discutăm despre ele. Legea offshore este acum discutată, dar din nou şi acolo noi putem să ne uităm pe ceea ce vine de la Guvern. Când nu ai ceva să discuţi, nu ai ce să discuţi. Acum discutăm principii şi dacă este vorba doar despre principii şi revenim la rediscutarea PNRR, doar Guvernul poate să facă acest lucru”, a explicat Florin Cîţu, miercuri la Senat,referitor la proiectul privind interzicerea cumulului pensie-salariu la stat şi posibilitatea pensionării la 70 de ani.
El a vorbit şi despre posibila majorare a pensiilor.
„Total de acord şi vedeţi începem să funcţionăm cum trebuie. Orice discuţie despre creşterea pensiilor nu poate să fie făcută fără Ministerul Finanţelor. Dacă sunt venituri şi dacă Ministerul Finanţelor susţine, bineînţeles noi vom susţine o creştere a pensiilor, atâta timp cât vom rămâne în parametrii negociaţi cu Comisia Europeană pentru deficitul bugetar. Bineînţeles există şi o altă variantă în care Ministerul Finanţelor, premierul merg la Bruxelles şi discută un deficit mai mare, totul este posibil. Deci toate acestea sunt pe masă. Este nevoie doar ce o soluţie care să vină de la Guvern şi ne vom uita la ea”, a declarat Florin Cîţu.
Percheziţii în două mari complexuri comerciale