Plenul Senatului a adoptat modificarea Legea offshore

Alexandru Ionescu

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii offshore, care reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât în perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale.

 

Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 91 de voturi „pentru” şi 13 „contra”.

Marţi, Comisiile pentru buget-finanţe şi pentru energie din Senat au dat raport comun de admitere asupra Legii offshore privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, cu 17 voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

- Publicitate -

În cadrul şedinţei, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a subliniat că prin modificarea actualei legi se vor debloca investiţiile din Marea Neagră şi vor fi accelerate investiţiile în onshore-ul de adâncime, se va asigura securitatea în aprovizionare a ţării în caz de criză energetică, iar România va putea deveni şi furnizor de securitate energetică regională, după ce va produce mai mult decât va consuma.

Și Senatul și-a avizat favorabil candidații pentru funcţia de judecător CCR

Etichete:
Distribuie articol:
Informateca