Procurorii DNA au adus la audieri 14 poliţişti de frontieră şi 12 vameşi din zona Moldovei, în urma percheziţiilor în peste 30 de locuri, dintre care cinci erau puncte de trecere a frontierei, conform Agerpres. În contextul discuțiilor privind aderarea la spațiul Schengen, acțiunea pune într-o lumină proastă capacitatea României de a oferi siguranță pe granița de Est a Uniunii Europene.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, au efectuat, marţi, peste 30 de percheziţii într-un dosar de corupţie.
Potrivit DNA, în cursul zilei de marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost 31 de percheziţii în judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor, dintre care cinci la puncte de trecere a frontierei, restul la domiciliile unor persoane fizice.
Vezi și Metsola va lupta ca România să se alăture Schengen în 2023
Vizaţi în acest caz ar fi lucrători din punctele de frontieră Borş, Stânca-Costeşti, Albiţa, Oancea, Sculeni pentru fapte de luare de mită.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021 – septembrie 2022”, se arată în comunicatul DNA.