Medicii de familie din Timișoara au demarat vaccinarea anti-coronavirus

Stefan Alexiu

Premieră în România. A început vaccinarea la medicii de familie, în zeci de cabinete din Timişoara şi în câteva comune din judeţ. 5 mii de persoane vor fi imunizate împotriva COVID, într-un proiect pilot al autorităţilor locale. Astăzi au fost administrate primele doze, iar pacienţii spun că le este mult mai uşor să se vaccineze la un medic pe care îl cunosc.

 

50 de medici de familie, majoritatea din Timișoara, sunt implicați în proiect. Fiecare și-a analizat lista cu persoane înscrise și a ales câte o sută de pacienți, vârstnici sau din grupe de risc, dornici să se vaccineze.

Imunizarea la medicii de famile a început deocamdată doar în Timișoara. De luna viitoare va fi posibil în toată țara, la doctorii care se înscriu în program.

Până acum însă puțini medici sunt dispuși să se implice în campanie.

Vezi și Imunizarea anti-COVID direct în cabinetele medicilor de familie

Specialiștii spun că răspândirea virusului va scădea atunci când măcar 60 la sută din populația țării va fi vaccinată. Și președintele României crede că imunizarea e o prioritate.

Programările pentru vaccinare în cabinetele medicilor de familie se vor face direct la ei și nu pe platformă. Serurile folosite sunt AstraZeneca și Jhonson and Jhonson pentru că pot fi păstrate mai ușor in condiții de siguranță.


Citeste si...  Nicușor Dan dă vina pe CFR pentru întârzierea lucrărilor la Podul Grant
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *