Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit marţi prognoza de creştere economică a Chinei la 5,4% pentru 2023, avertizând în acelaşi timp că problemele din sectorul imobiliar persistă, transmite CNBC.
FMI a citat o creştere mai bună decât se aştepta în trimestrul trei şi anunţurile recente ale Beijingului pentru susţinerea redresării economice.
Cu toate acestea, FMI încă se aşteaptă ca creşterea economică să încetinească anul viitor la 4,6%, ”pe fondul slăbiciunii continue a pieţei imobiliare şi al cererii externe scăzute”.
Când vine vorba de proprietăţilw imobiliare, ”presiunea rămâne. Rămâne mult stres pe piaţă. Există o slăbiciune pe piaţă. Acest lucru nu se va termina repede. Va dura ceva mai mult timp pentru a trece înapoi la o dimensiune mai durabilă”, a declarat marţi prim-directorul adjunct al FMI, Gita Gopinath, pentru CNBC, într-un interviu.
Ministrul Ligia Deca are alergie la comentariile negative
Imobiliarele şi sectoarele conexe au reprezentat mai mult de un sfert din economia Chinei. Unii analişti au spus că acestea trebuie să se contracte, posibil cu până la 10 puncte procentuale.