An de an, mulți oameni respectă superstițiile de Revelion, considerând că urmând fiecare tradiție, vor atrage norocul în noul an. Pe lângă cele mai populare superstiții de Revelion, precum evitarea împrumuturilor de bani și obiecte de preț pentru a nu aduce datorii în anul următor, există și altele transmise din generație în generație.
Ce să nu faci în noaptea dintre ani
Noaptea dintre ani are o semnificație aparte. E momentul în care privim înapoi, rememorăm experiențele din anul care se sfârșește și ne conturăm planurile și rezoluțiile pentru anul ce vine.
În paralel, în noaptea de Revelion, există și numeroase superstiții respectate cu atenție de oameni, cu speranța de a atrage un an mai prosper. Descoperă care sunt aceste superstiții de Revelion respectate cu tradiție de români de la un an la altul.
Descoperă și: Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos
Superstiții în noaptea de Revelion
- În rândul superstițiilor și obiceiurilor specifice sfârșitului de an, se regăsește dansul în aer liber, asociat cu sănătatea și norocul, dar și tradiția de a umple portofelele cu bani pentru un an prosper.
- O altă credință de Revelion spune că este benefic să începi Anul Nou purtând haine noi, astfel încât să primești cât mai multe daruri în următoarele 365 de zile.
- Roșul, fiind culoarea dragostei și a bucuriei, se spune că poate aduce noroc și iubire în noul an, așa că alegerea unei ținute roșii pentru noaptea de Revelion poate fi o tradiție aducătoare de prosperitate și fericire.
- Se spune că în noaptea dintre ani și pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiția spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste.
- Cine este manierat și politicos de Anul Nou așa va fi tot timpul. De aceea, se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate discuțiile în contradictoriu, precum și povestirile despre morți sau fantome. Se spune că acestea ar atrage ghinionul.
- Despre copiii născuţi pe 1 ianuarie se spune că vor avea noroc toată viaţa.
- În multe țări din lume, printre care și în România, oamenii nu împrumută bani, bijuterii sau alte obiecte de valoare în prima zi din an.
- De asemenea, nu se plătesc datorii sau taxe, nu se oferă daruri și nu se duce gunoiul, deoarece acestea sunt considerate semne de sărăcie în anul ce abia începe.
Ce tradiții sunt pe 31 decembrie
În tradiția dintre ani, se practică obiceiul de a lăsa ușile și ferestrele deschise pentru a permite plecarea anului vechi și a da loc celui nou. De asemenea, există o credință că nu este bine ca noul an să te surprindă cu paharele, farfuriile sau buzunarele goale, acestea fiind considerate semne ale unui an sărac. Astfel, în noaptea de Revelion, este indicat să fie pahare și farfurii pe masă și ca fiecare membru al familiei să aibă bani la ei.
Deși puțini sunt de acord cu acest concept, există o credință că cei care lucrează în prima zi a noului an au mai multe șanse de a progresa în carieră în perioada următoare. Contrar așteptărilor, demararea unui proiect de amploare în acea zi este considerată paradoxal a fi ghinionistă.
Sursa: libertatea.ro