Renault Group a vândut anul trecut la nivel global 2,33 milioane vehicule

Alexandru Ionescu
RENAULT AUSTRAL

Renault Group a vândut în 2025 2.336.807 vehicule la nivel mondial, mai mult cu 3,2% faţă de anul 2024. Dacia a vândut 697.408 vehicule în 2025, în creştere cu 3,1% faţă de nivelul înregistrat în 2024.

 

”În 2025, Renault Group a vândut 2.336.807 vehicule la nivel mondial (+3,2% pe o piaţă în creştere cu 1,6%), toate cele trei mărci complementare înregistrând o creştere superioară celei a pieţei”, anunţă grupul.

– Renault : 1.628.030 vehicule (+3,2% faţă de 2024).

- Publicitate -

– Dacia : 697.408 vehicule (+3,1% faţă de 2024).

– Alpine: a depăşit pentru prima oară nivelul de 10.000 de înmatriculări (10.970 vehicule), mai mult decât dublu faţă de anul precedent (+139,2%).

În Europa, cu 1.607.848 vehicule vândute, Renault Group urcă pe podiumul constructorilor auto, ca urmare a rezultatelor pe piaţa autoturismelor (VP).

Pe pieţele internaţionale, vânzările mărcii Renault au crescut cu 11,7%, datorită evoluţiilor înregistrate pe pieţele cheie: America Latină (+11,3%), Coreea de Sud (+55,9%) şi Maroc (+44,8%).

Renault Group a vândut aproximativ 400.000 de vehicule hibride (+35,1%) în Europa şi circa 194.000 de vehicule electrice (+76,7%). Renault a atins un mix VE de 20,2%, în timp ce vânzările de vehicule hibride au crescut cu +17%.

- Publicitate -

Dacia a vândut peste 113.000 de vehicule hibride în 2025, în creştere cu 121,7% faţă de anul precedent.

„În 2026, Grupul îşi continuă ofensiva produs: Pentru a-şi reînnoi şi extinde gama termică şi electrică în Europa, cu modele precum: Noul Renault Clio, Renault Twingo E‑Tech electric, un nou model Dacia electric de segment A, un nou model Dacia hibrid şi termic de segment C, precum şi Alpine A390. Pentru a accelera creşterea internaţională, în special cu Renault Boreal în America Latină şi Turcia, Renault Duster în India, Renault Filante în Coreea de Sud şi pe pieţele internaţionale, precum şi un nou pick-up Renault în America Latină”, anunţă compania.

Renault a vândut anul trecut 1.628.030 vehicule la nivel mondial (+3,2%), impulsionată de creşterea cu 10% a vânzărilor de autoturisme (VP).

„Rezultatele comerciale ale Grupului reflectă alinierea dintre planul nostru de produs axat pe valoare, politica comercială riguroasă şi strategia coerentă. Anul acesta, performanţa noastră internaţională completează creşterea din Europa. Strategia noastră duală în materie de motorizări este acum implementată în întregul grup: Renault devine o marcă generalistă de referinţă privind emisiile de CO₂, cu două treimi din vânzări electrificate (vehicule electrice şi hibride), în timp ce Dacia accelerează pe hibrid. Capacitatea de a combina performanţa comercială solidă cu electrificarea se bazează pe doi factori diferenţiatori reali: tehnologiile noastre hibride, care răspund atât aşteptărilor clienţilor, cât şi ţintelor de CO₂, şi platformele noastre 100% electrice, care cresc atractivitatea produselor şi susţin vânzările”, a declarat Fabrice Cambolive, chief growth officer, Renault Group.

Un omagiu emoționant adus lui Franco Califano, semnat de Giorgio Ciabattoni, italianul îndrăgostit de România

În Europa, marca a urcat pe poziţia a doua pe piaţa VP + VU, cu o creştere de 7,4% a vânzărilor de autoturisme. Rezultetele se datorează abordării duale în materie de electrificare. Pe de o parte, vânzările de vehicule hibride au crescut cu 17%, până la circa 287.000 unităţi, reprezentând 38,4% din vânzările VP Renault, cu +25,6 puncte peste media pieţei. Renault este a doua marcă pe piaţa europeană de vehicule hibride, iar Symbioz este cel mai vândut model hibrid al gamei. Pe de altă parte, vânzările de vehicule electrice au crescut cu 72,2%, ajungând la 151.939 unităţi. Datorită peformanţei înregistrate de Renault 5 E‑Tech electric, care a devenit al doilea cel mai vândut model electric către clienţi particulari în Europa, vehiculele electrice Renault reprezintă acum 20,2% din vânzările de autoturisme ale mărcii.

În ceea ce priveşte segmentul vehiculelor utilitare, pe o piaţă europeană în scădere (-8,3%) şi în contextul opririi treptate a modelului Express şi al creşterii treptate a disponibilităţii noului Master, Renault a înmatriculat 244.927 unităţi, în scădere cu 21,1%. Totuşi, vânzările au înregistrat o îmbunătăţire semnificativă în a doua jumătate a anului.

Distribuie articol:
Informateca