INTERVIU │ Cum a devenit România un etalon al cricket-ului în Europa (AUDIO)

„Cea mai bună suprafață de joc” – este unul dintre secretele succesului, după cum spune președintele FR de Cricket, Gabriel Marin.

Filip Constantin

„Cea mai bună suprafață de joc” – este unul dintre secretele succesului, după cum spune președintele FR de Cricket, Gabriel Marin.

 

Invitat în direct la Radio Sport Total FM, Gabrel Marin, care este și șef al forului continental de cricket, a detaliat principalele evenimente pe care Bucureștiul le va găzdui în această vară, dintre care două de nivel european înalt. Primul este Liga Campionilor, care a început în weekend-ul trecut la stadionul de la Moara Vlăsiei, și care este o premieră nu doar pentru România:

„Este prima dată în Europa, s-a înființat acum un an și jumătate Federația Europeană de Cricket, echivalentul UEFA, iar eu am fost ales președinte. Și vom începe competițiile la nivel de club și nu numai. Prima competiție este Champions Cup, ca să înțeleagă lumea, Champions League din fotbal. Vom avea 8 echipe europene, campioanele din Austria, Suedia, Norvegia, Grecia, Turcia, România și Malta. Vor juca fiecare cu fiecare, iar sâmbătă și duminică vor fi semifinalele și finalele. Din ce înțeleg echipele din Norvegia și Austria sunt foarte bune. Echipa noastră este bine cotată, nu știu dacă pentru primele două locuri, dar nu se știe niciodată. Dar, la ora asta, cred că echipele din Austria și Norvegia vor juca finala. La sfârșitul lui iulie vom avea Campionatul European, unde vor participa în jur de 12 țări. Se va ține tot aici, lângă București, la Moara Vlăsiei și va dura în jur de 10 zile. Este cea mai bună suprafață de joc din Europa. Este o vară agitată, ceea ce e bine și pentru cricketul românesc”, a spus Gabriel Marin.

- Publicitate -

Amintim, cricketul este al 2-lea sport din lume după fotbal, ca număr de jucători legitimați: aproximativ 400 de milioane – majoritatea evoluând în India, Pakistan, Bangladesh, Sri-Lanka sau Australia.

Deasemenea, tot cricketul este primul sport de echipă care s-a jucat oficial în România. În 1893, în prezența Regelui Carol l, s-au întâlnit echipele orașelor Brăila și București, victoria revenind brăilenilor.

Ascultați interviul integral cu Gabriel Marin pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:

https://sptfm.ro/audio-gabriel-marin-explica-cum-a-devenit-romania-etalonul-cricket-ului-european-cea-mai-buna-suprafata/

- Publicitate -

 

Distribuie articol:
Informateca