Transelectrica: Primele probe reușite la Termocentrala Mintia. Cea mai mare centrală pe gaz din UE avansează spre finalizare

Stefan Alexiu

Transelectrica anunță că Termocentrala de la Mintia, proiect care va deveni cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană construită pe un singur amplasament, a trecut cu succes primele probe de interconectare dintre centrală și stația electrică. Testele au avut loc luni și marchează o etapă critică în calendarul de punere în funcțiune.

Potrivit companiei, a fost probat cu tensiune din stația de 400 kV Mintia racordul aferent Turbinei cu Gaz 1, precum și transformatoarele de racord la sistem și de alimentare a serviciilor interne ale Centralei Electrice cu Ciclu Combinat MASS Mintia.

Probele tehnice continuă timp de 30 de zile

Transelectrica precizează că acțiunea s-a desfășurat cu succes, iar specialiștii centralei continuă verificările tehnice. Proba s-a încheiat la ora 15.26, iar procesul de testare a instalațiilor electrice va continua aproximativ 30 de zile.

Compania subliniază că această etapă reflectă cooperarea dintre entitățile implicate în proiect și autoritățile statului, fiind considerată un pas esențial în avansarea lucrărilor.

- Publicitate -

Stadiul lucrărilor: 83% finalizare și investiție de peste 1,2 miliarde de euro

La începutul lunii iunie, fostul premier Ilie Bolojan anunța că proiectul este realizat în proporție de 83%, iar testele de interconectare urmau să înceapă în perioada imediat următoare. Acesta a precizat că investiția privată depășește 1,2 miliarde de euro și că noua centrală pe gaz, cu o capacitate de 1.700 MW, va avea un rol strategic pentru securitatea energetică a României.

Vezi și Tănasă, AUR: statul român nu a încasat ”niciun ban” din cele 91 de milioane de euro pentru Termocentrala Mintia

„Pe locul fostei termocentrale pe cărbune prinde contur o nouă centrală pe gaz de 1.700 MW. La finalizare, va fi cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană construită pe un singur amplasament. Proiectul este realizat în proporţie de peste 83% şi are un rol strategic pentru securitatea energetică a României”, a declarat Bolojan.

Acesta a menționat că a discutat cu reprezentanții Transgaz și Transelectrica despre calendarul de finalizare și despre aspectele tehnice care trebuie rezolvate pentru ca centrala să poată intra în funcțiune conform termenelor asumate.

Următoarele etape: interconectările finale până în octombrie

Potrivit informațiilor comunicate, testele de interconectare dintre centrală și stația electrică vor continua în perioada următoare, iar până în luna octombrie ar urma să fie finalizate toate lucrările necesare conectării la rețeaua electrică națională.

- Publicitate -
Distribuie articol:
Informateca