Astăzi poetul basarabean Grigore Vieru ar fi împlinit 82 de ani. Rămas în amintirea românilor de pe ambelor maluri ale Prutului ca poet iubitor de neam, care a slăvit mama în poezia sa și care l-a avut mereu ca model pe Eminescu, Grigore Vieru a avut o intensă activitatea dedicată copiilor. Un detaliu poate mai puțin cunoscut publicului românesc e că el este autorul versurilor din cântecele care apar în cunoscutul film „Maria Mirabela”.
Grigore Vieru se naște pe 14 februarie 1935 în satul Pererîta, județul Hotin, Regatul României (actualmente raionul Briceni, Republica Moldova), pe malul stâng al Prutului, într-o familie de plugari români, Pavel și Evdochia Vieru. În satul natal absolvește șapte clase , apoi devine absolvent al Școlii Medii nr. 2 din orașul Lipcani – „ani desculți și flămânzi”, după cum se menționează într-un tabel cronolog despre viața sa.
Grigore Vieru își face debutul editorial în anii studenției, în anul 1957 cu placheta de versuri Alarma care este văzută de critici la momentul respectiv ca un „început de bun augur”. Un an mai târziu devine absolvent al Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea de Filologie și Istorie. În timpul studenției este nevoit să abandoneze periodic cursurile din cauza lipsurilor materiale. În același an apare a doua culegere de versuri a poetului, tot pentru copii, Muzicuțe.
În 1964 publică în revista Nistru poemul „Legământ”, „dedicat poetului nepereche” Mihai Eminescu. Față de Eminescu, Grigore Vieru avea să poarte toată viața sa o admirație deosebită, mărturisind mai târziu într-un interviu că poezia lui Eminescu a fost pentru el „manualul fundamental de limbă română”, iar publicista marelui poet, „manualul fundamental de istorie”.
Grigore Vieru a rămas în memoria românilor din stânga și dreapta Prutului ca poetul care și-a iubit mama, care l-a iubit pe Eminescu și care și-a iubit patria românească și scrisul ei latin. Mai târziu mărturisea că pentru el iubirea de neam era un dat întipărit în ființa sa:
„Dragostea mea pentru cuvântul românesc, pentru cântecul nostru, pentru tot ce este național, am moștenit‑o prin instinct. Mie nu mi‑a spus nimeni la școală că sunt român, toți îmi spuneau că vorbesc altă limbă. Instinctiv, glasul sângelui mi‑a spus că limba mea este cea română”.
Grigore Vieru: „Dacă visul unora era ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”
Trece Prutul pentru prima dată în 1973 în cadrul unei delegații de scriitori și vizitează cu această ocazie mai multe mănăstiri din nordul Moldovei, întorcându-se acasă cu un sac de cărți. În legătură cu această vizită avea să facă mai târziu mărturia: „Dacă visul unora era ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. Până la căderea regimului comunist revine de câteva ori pe pământul românesc, unde îi sunt publicate mai multe volume de versuri, primul în 1978 cu sprijinul lui Nichita Stănescu. În anul 1982 apare filmul Maria Mirabela (regizor Ion Popescu Gepo), iar Vieru compune versurile pentru cântece, muzica fiind compusă de compozitorul basarabean Eugen Doga.
Grigore Vieru – poetul copiilor. Aventura Abecedarului
În 1969 Tipărește Duminica cuvintelor (la editura Lumina), cu ilustrații de Igor Vieru, carte foarte îndrăgită de copii, care devine „obligatorie” în orice grădiniță din Basarabia. În 1970 apare Abecedarul, tot la editura Lumina – poeziile fiind scrise de Vieru, proza de Spiridon Vangheli, iar ilustrații aparținându-i pictorului Igor Vieru. În același an apare volumul selectiv de versuri pentru copii Trei iezi, care la câteva zile de la apariție este retras din librării în urma unui denunț pe motiv că în poemul „Curcubeul” s-a găsit „ascuns” Tricolorul Românesc. În 1980 apare abecedarul pentru preșcolari Albinuța, ilustrat de pictorul Lică Sainciuc.
Despre dificultatea elaborării unui abecedar spunea poetul mai târziu că „a scrie un abecedar nu e o treabă ușoară. E ca și cum ți‑ar lega cineva picioarele și tu trebuie să mergi, ba încă și să alergi. De ce cu picioarele legate? Fiindcă nu ai litere. Ele se învață doar pe rând, una câte una. Cu patru, cu cinci litere (numai cele învățate) trebuie să faci o poezie, o povestioară! Și nu așa, ci una care să‑i placă copilului…”.
Despre prietenia care s-a legat între Grigore Vieru și prozatorul Spiridon Vangheli spunea cineva că ar compara-o cu aceea dintre Eminescu și Ion Creangă: „Peste un veac de poezie istoria se repetă. O frumoasă prietenie de creaţie în secolul IX dintre un poet şi un povestitor şi o altă prietenie dintre poetul Grigore Vieru şi povestitorul Spiridon Vangheli la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI” (Claudia Balaban, director general al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău).
Despre aventura pe care a trăit-o poetul la scrierea Abecedarului povestește chiar „colegul său de suferință”, prozatorul Spiridon Vangheli, „tatăl lui Guguță” (Guguță este un fel de Nică a lui Ștefan a Petrei pentru copiii basarabeni):
„Când am făcut Abecedarul, ne–am ascuns la Vadul lui Vodă. El scria poezia, eu – proza, dar lucrul mergea greu, trebuia să operăm numai cu literele învăţate. Colac peste pupăză, au aflat compozitorii unde se ascunde Vieru”.
În această aventură totuși, este impresionant cum, cu toate restricțiile, poeziile nu sunt doar rime goale, ci exprimă cu adevărat trăirile izvorâte din sufletul poetului. Povestește mai departe Spiridon Vangheli, cum după o noapte de nesomn, poetul nu-și putea găsi liniștea, a încercat să se odihnească, dar nimic:
„Să fi trecut vreo 15 minute, nu mai mult. Uşa se deschide şi iese Grigore din întunericul cabinetului. Nu mai era cel de odinioară, scuturase oboseala şi zâmbea tainic. M-a rugat să-i dau repede o foaie de hârtie. Aşa s–a născut minunata poezie pe care de atâţia ani o ştiu toţi copiii acestui pământ: «Pe ramul verde tace/ O pasăre măiastră,/ Cu drag şi cu mirare/ Ascultă limba noastră./ De-ar spune şi cuvinte,/ Când la fereastră cântă,/ Ea le-ar lua, ştiu bine,/ Din limba noastră sfântă» (Frumoasă–i limba noastră). Cam în duhul acesta a fost scris întreg Abecedarul.”
Nu în ultimul rând, Grigore Vieru era un om cu o credință profundă în Dumnezeu, pe care o regăsim și în scrierile sale:
„Grigore Vieru îl avea pe Dumnezeu în suflet, el a îndumnezeit lumea. Nu mai ştiu un alt creator a cărui fiinţă să se contopească într-atât cu cele scrise. Aici este forţa cea mai mare a lui Vieru – creaţia lui vine dintr–un izvor divin. Nu te poate cuceri opera celui care te trimite la biserică, iar el rămâne acasă şi chefuieşte cu diavolul!”, mai spunea Spiridon Vangheli.
Sunt atât de multe de spus despre Grigore Vieru încât nu ne-ar ajunge nici un roman întreg să expunem tot. Dar oare ce poate să grăiască mai bine despre un poet decât versul său? Am făcut o mică selecție, deși este greu să alegi între atâtea poezii izvorâte dintr-o trăire atât de autentică. Vă invităm, retrăgându-vă pentru câteva minute din tumultul vremii, să-l descoperiți pe Grigore Vieru:
Formular
-Numele şi prenumele?
-Eu.
-Anul de naştere?
-Cel mai tânăr an
când se iubeau
părinţii mei.
-Originea?
-Ar şi semăn
Dealul acela din prelungirea codrilor.
Ştiu toate doinele.
-Profesiunea?
-Ostenesc în ocna cuvintelor.
-Părinţii?
-Am numai mamă.
-Numele mamei?
-Mama.
-Ocupaţia ei?
-Aşteaptă.
-Ai fost supus
Judecăţii vreodată?
-Am stat nişte ani închis
În sine.
-Rubedenii peste hotare ai?
-Da. Pe tata. Îngropat.
În pământ străin. Anul 1945.
Legământ
(Lui Mihai Eminescu)
Știu: cândva, la miez de noapte
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărții Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideți cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsați așa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânșii
Al străvechii slove bucium,
Așezați-mi-o ca pernă
Cu toți codrii ei în zbucium.
Scrisoare din Basarabia
Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga –
Ce tare, Doamne-am fost minţit!
Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate, am spus.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimii
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Mă rog de tine
Mă rog de tine, ploaie,
Când zbori către planete,
Stropeşte gura mamei
Şi-o apără de sete.
Mă rog de tine, codru,
Căci anii tăi tot fi-vor!
Cuprinde-i cald fiinţa
Şi-o apără de vifor.
Mă rog de tine, iarbă,
Mângâie-i talpa goală
Şi sarea grea din oase
Şi-o apără de boală.
Mă rog de tine, munte,
Cât zboru-o să mă poarte
Sărută ochii mamei
Şi-i apără de moarte.
În limba ta
În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar in limba ta
Te poţi opri din plâns.
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.
Surse bibliografice:
VIERU, Grigore, Acum și în veac, Editura Litera Internațional, București – Chișinău 2001
www.bncreanga.md/scriitori/Vieru
www.ziarullumina.ro/a-scris-pentru-ca-voia-sa-l-vada-pe-dumnezeu-de-aproape-109746.html
Surse foto:
www.oficial.md, www.trilulilu.ro, www.crainou.ro, www.timpul.md, www.bncreanga.md, www.memoriamd.blogspot.ro
