Numărul companiilor de impact din economie, adică firmele cu active mai mari de un milion de euro, crește, dar la fel crește și ponderea companiilor aflate în dificultate și scade ponderea firmelor finanțabile.
Numărul companiilor de impact a urcat până la finalul anului 2016 cu 19% față de 2015, de la 20.000 la 23.000. Creșterile mari sunt însă în rândul companiilor restructurabile (32%) și insolvabile (46%) și mai puțin la cele finanțabile (5%). Astfel, asistăm la o înrăutățire a structurii eșantionului analizat, cu impact semnificativ în economia românească, potrivit celei de-a patra ediții a studiului CITR Group privind evoluția companiilor de impact, realizat pe baza raportărilor financiare de sfârșit de an pentru 2016. Totuși, un semnal pozitiv este dat de faptul că cele mai multe firme restructurabile sunt cele pe profit.
Economia României stă pe o bază îngustă, deși înregistrează cea mai mare creștere din UE, deoarece veniturile se concentrează în jurul unui număr mic de companii de impact. Vorbim despre aproximativ 23.000 de companii de impact la finalul anului 2016 care generează aproximativ de 65% din cifra de afaceri cumulată la nivel național, dar care reprezintă doar 4% din totalul companiilor din România.
Cresc veniturile, dar și datoriile
Studiul arată că asistăm, de fapt, la un declin al indicatorilor acestor firme, cu o creștere a ponderii numărului companiilor cu probleme (restructurabile și insolvabile) din totalul companiilor de impact. Principalii indicatori cu evoluție defavorabilă au fost creșterea îndatorării și scăderea productivității.
Doar 50% din companiile de impact erau finanțabile la finalul anului 2016, față de 57% în 2015, restructurabile erau 31% și insolvabile, 19%. Creșterea este substanțială și în ceea ce privește datoriile: comparativ cu anul 2015, cifra de afaceri a companiilor de impact a crescut în 2016 cu circa 7%, iar datoriile au crescut cu aproximativ 18%. Ținând cont de gradul de îndatorare și de profitabilitate, specialiștii CITR Group au constatat că aproximativ o treime dintre companiile de impact se află în intervalul de profitabilitate 0-5%, iar dintre acestea cele mai multe au o îndatorare între 70-100%. Față de anul anterior a crescut și durata de încasare a creanțelor în rândul firmelor analizate.
„Este încurajator că avem mai multe companii de impact în România și știm cu toții că cele mai multe afaceri întâmpină momente de cumpănă și că mulți antreprenori locali trec prin dificultăți. În același timp, este important ca acești antreprenori să știe că există soluții pentru redresarea afacerii lor și să contribuim cu toții la o cultură antreprenorială a solidarității. Cred că este esențial pentru întreaga economie ca mediul de business să ajute și să inspire antreprenorii români să continue, chiar și după primul eșec”, afirmă Anca Manițiu, CEO al CIT Restructuring, parte a CITR Group.
Studiul CITR Group arată că, deși cifra de afaceri a companiilor de impact în 2016 a crescut la 203 miliarde euro față de 190 miliarde euro în 2015, generând profituri mai mari cu 3 miliarde euro în 2016 față de 2015 (aproximativ 9 miliarde euro în 2016 față de 6 miliarde euro în 2015), numărul de angajați al acestora nu a crescut proporțional. Astfel, numărul angajaților din companiile de impact în 2016 a crescut cu circa 6%, în timp ce numărul companiilor a crescut cu 19%. Așadar, asistăm la o creștere a numărului de companii, cu mai puțini angajați per companie, în contextul în care în companiile de impact lucrează în total două milioane de angajați, adică 49% din totalul angajaților din România.
„După ce în perioada 2013-2015, studiul CITR Group a constatat o îmbunătățire continuă a structurii companiilor de impact, acum avem o inversare îngrijorătoare de tendință, deși numărul acestora a crescut. Această inversare arată impredictibilitatea economiei românești, mai exact a condițiilor în care își desfășoară activitatea aceste companii; unele dintre acestea sunt în situația de a ajunge în dificultate sau chiar în insolvență. Avem mai multe companii de impact restructurabile și insolvabile decât în anii trecuți și este necesar ca acestea să fie susținute să depășească dificultățile. De multe dintre aceste companii de impact depind sectoare întregi ale economiei și chiar economia României, în ansamblul ei”, susține Vasile Godâncă-Herlea, CEO al CITR, parte a CITR Group.
Cele mai profitabile: sănătatea și IT
Dacă în 2015 ponderea primelor două sectoare economice, după cifra de afaceri din totalul afacerilor realizate de companiile de impact, era comerț cu ridicata și amănuntul (36%) și industria prelucrătoare (31%), în 2016 ecartul între aceste industrii crește semnificativ: comerțul deține 40%, în timp ce industria prelucrătoare doar 28%. Creșterea la nivel industrial a încetinit – cifra de afaceri a firmelor din acest sector cumulează doar 1,3% din total în 2016 față de 1,5% în 2015 – în timp ce agricultura și construcțiile au înregistrat un avans semnificativ. Cele mai profitabile industrii se mențin aceleași ca în 2015: sănătate, IT, dar în 2016 apare și agricultura ca o industrie cu o profitabilitate mediană ridicată, la circa 8%. Cele mai puțin profitabile sunt industria extractivă, producția și furnizarea de energie electrică.
Studiul CITR Group a analizat în detaliu fiecare segment din structura companiilor de impact, repectiv cele finanțabile, restructurabile și insolvabile. Numărul celor dintâi a crescut lent (cu 5%), în timp ce pentru celelalte categorii s-a constatat o creștere mare față de anul anterior: 32% la companiile restructurabile și 46% la insolvabile.
În categoria companiilor finanțabile, apar unele semnale de schimbare în 2016 în ceea ce privește tendința pozitivă înregistrată în perioada 2013-2015: o ușoară reducere a rentabilității activului imobilizat, o scădere de productivitate, o continuare a creșterii gradului de îndatorare.
Și la categoria companiilor restructurabile apar semnale de schimbare a trendului pozitiv al perioadei 2013-2015, constatându-se că deși numărul de companii restructurabile crește, activul imobilizat și capitalurile proprii scad. În plus, îndatorarea crește, însoțită de o productivitate în scădere.
Companiile insolvabile și-au îmbunătățit indicatorii, în sensul scăderii ratei pierderii, îmbunătățirii rentabilității activului total și al celui imobilizat și a duratei de încasare a creanțelor. Totuși, această clasă de companii a avut cea mai mare creștere a numărului de companii.
Sursa: CITR Group: România are mai multe companii de impact, însă structura lor s-a înrăutățit