Dăncilă și Dragnea au un prieten: Benjamin Netanyahu

Alexandru Ionescu

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au în mod oficial un prieten, premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Premierul Viorica Dăncilă a avut  o întrevedere cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care  o face în Statul Israel. Premierul israelian a salutat adoptarea de către Guvernul României a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei României la Ierusalim.

 Conform unui comunicat al Guvernului, cei doi demnitari au evocat legăturile tradiţionale de prietenie dintre cele două ţări şi au evidenţiat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Statul Israel bazate pe o tradiţie de 70 de ani. ”Premierul israelian a salutat adoptarea de către Guvernul României a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei României la Ierusalim”, se arată în comunicat.

Premierul Viorica Dăncilă face, miercuri şi joi, o vizită oficială în Israel, la invitaţia prim-ministrului Benjamin Netanyahu, urmând să aibă întrevederi cu premierul israelian, precum şi cu preşedintele Reuven Rivlin, cu liderul opoziţiei din Knesset, Isaac Herzog şi cu Theophilos al III-lea, patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, se află la rândul său, miercuri şi joi, într-o vizită în statul Israel.

Aceste vizite au loc în contextul în care săptămâna trecută Guvernul a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, măsură criticată dur de preşedintele Klaus Iohannis.

- Publicitate -

 

Distribuie articol: