Rulota instalată în Piaţa Victoriei, ridicată de poliția locală

Informateca

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a anunţat că rulota instalată în Piaţa Victoriei pe durata protestelor a fost ridicată de către Poliţia Locală, în cursul dimineţii de duminică.

„Tabăra amplasată ilegal în Piaţa Victoriei de către Dide Cristian a fost înlăturată, ca urmare a faptului că aceasta încalcă prevederile legii 50 art. 3 lit. g.”, a precizat viceprimarul.

Sâmbătă seara au avut loc noi proteste în Piaţa Victoriei din Capitală, numărul manifestanţilor care au cerut demisia Guvernului depăşind 60.000. Protestul s-a desfăşurat paşnic, oamenii scandând „Demisia” şi „PSD, ciuma roşie”.

La manifestaţie au fost şi membri PNL, printre care şi Ludovic Orban, iar circulaţia rutieră a fost restricţionată pe mai multe artere. Unii dintre protestatari au venit cu flori, pe care le-au împărţit jandarmilor.

- Publicitate -

Citește și Victor Ponta acuză Guvernul de propagandă în urma violențelor grave din Piața Victoriei

De Vlad Mitu

Etichete:
Distribuie articol:
Informateca