Premierul Viorica Dăncilă a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să respecte decizia CCR şi să semneze decretele de numire a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării.
„Guvernul a respectat toate procedurile legale, iar acest blocaj este nejustificat. În consecinţă, îi solicit preşedintelui României ca, în virtutea prerogativelor constituţionale pe care le are, de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, să respecte decizia CCR şi să semneze decretele de numire pentru ca activitatea celor două ministere să se desfăşoare cât mai eficient”, a declarat prim-ministrul.
Premierul Viorica Dăncilă a transmis, luni, preşedintelui Klaus Iohannis, o scrisoare de răspuns la adresa din 17 ianuarie 2019 privind condiţiile de legalitate în legătură cu propunerile de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a Liei-Olguţa Vasilescu şi a lui Mircea-Gheorghe Drăghici în funcţia de ministru al transporturilor. Dăncilă a reiterat solicitările de numire a celor doi în funcţii. De asemenea, a precizat că a anexat toate înscrisurile necesare privind îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru cele două nominalizări.