Digi Communications, compania mamă a RCS&RDS, a anunţat pierderi de 17,6 milioane euro în primul trimestru al acestui an, de la un profit net de 14,8 milioane euro în perioada similară a anului anterior.
Veniturile au crescut în primele trei luni cu 20,8% în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 232,8 milioane euro la 281,2 milioane euro. „Anul 2019 este un an important atât pentru principalele două pieţe ale grupului, cât şi pentru operaţiunile din Spania. În România, vom continua extinderea reţelei de telefonie mobilă şi întărirea poziţiei pe piaţa serviciilor mobile. În Ungaria, lansăm în curând serviciile de telefonie mobilă, pe o piaţă matură şi într-un context competitiv complex. Ţinând cont de nevoile în creştere ale clienţilor noştri şi de evoluţia generală a sectorului comunicaţiilor electronice, ne dorim să menţinem ritmul de dezvoltare din ultimii ani”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi Communications.
România se menţine ca piaţă principală a grupului, generând 64,4% din veniturile acestuia, pe locul al doilea fiind Ungaria (cu 19,6%), urmată de Spania (14%) şi Italia (2%). În total, pe cele patru pieţe, grupul înregistrează o creştere a RGU de 1,76 milioane, inclusiv unităţile generatoare de venit ale Invitel, şi depăşeşte pragul de 15 milioane RGU. Astfel, dacă în trimestrul I al anului 2018, grupul înregistra 13,45 milioane RGU, un an mai târziu, numărul total de unităţi generatoare de venituri ajungea la 15,2 milioane. Totodată, Grupul a afişat indicatori în creştere pentru principalele servicii – televiziune prin cablu (+ 14,1%, de la 3,6 milioane RGU, la nivelul grupului, la 4,1 milioane RGU), respectiv pentru serviciile de internet fix (+ 19,2%, de la 2,8 milioane RGU la 3,3 milioane RGU). La 31 martie 2019, Digi Communications N.V. avea 4,9 milioane RGU pe segmentul serviciilor de telefonie mobilă, comparativ cu 4,4 milioane RGU la 31 martie 2018.
În România, grupul a raportat creşteri pe segmentul serviciilor de cablu şi internet fix, cu un progres de 10,3 % al abonamentelor la serviciile de cablu tv (3,4 milioane RGU, la 31 martie 2019, faţă de 3,1 milioane RGU, la 31 martie 2018) şi, respectiv, de 11,3 % la abonamentele pentru serviciile de internet fix (2,6 milioane RGU la 31 martie 2019 faţă de 2,3 milioane RGU, pentru perioada similară a anului anterior).În ceea ce priveşte serviciile de telefonie mobilă, Digi este lider la portări, cu circa 37,5% din piaţa portabilităţii, totalizând 84.419 numere portate în reţeaua Digi Mobil, în primele 3 luni ale anului. Raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior, reţelele de telefonie fixă şi mobilă ale grupului au atras, prin serviciul de portare, cu 26,8% mai multe numere fixe şi mobile faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (89.713 numere portate, în primul trimestru al anului 2019, faţă de 70.717 numere, în aceeaşi perioadă a anului 2018).