Ciolacu admite că PSD ”și-a furat-o” constant cu votul din diaspora

Alexandru Ionescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD este primul partid care trebuie să-şi dorească un vot normal în diaspora.

”Ne-am furat-o de atâtea ori, încât trebuie să fim bătuţi în cap să nu înţelegem că acolo trebuie rezolvată problema. PSD este primul care trebuie să-şi dorească ca votul din diaspora să fie normal. Am rămas un pic prizonierii organizării şi cum vedem lucrurile. De ce neapărat secţia de vot să fie la ambasadă? Ambasadele nu au fost făcute să fie secţii de vot. Se duce ambasadorul sau consulul, închiriază o sală de sport, pune cabine de vot, nu pe culoarele îngustele ale unei case în care funcţionează o ambasadă sau o reşedinţă. Ne-am învârtit în cercul nostru strâmt”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta consideră că PSD trebuie să abordeze teme de actualitate pentru a se putea apropia din nou de oameni, una din aceste teme fiind chiar votul din diaspora.

Citește și: Scandal între Corina Crețu și Sorina Pintea pe spitalele regionale: ‘Nu înțeleg această negativitate’

- Publicitate -
Distribuie articol:
Informateca