Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că este extrem de mulţumit de prestaţia tuturor candidaţilor pe care i-a propus să facă parte din Executiv.
”Sunt extrem de mulţumit de prestaţia candidaţilor şi trebuie să aduc aminte că nu a mai existat de mult un asemnea proces de audiere a candidaţilor, audieri care să dureze trei ore, în care să se pună zeci de întrebări”, a declarat, miercuri, la finalul audierilor tuturor candidaţilor, premierul desemnat Ludovic Orban. Acesta a făcut referire la învestirea guvernelor PSD – Grindeanu Tudose şi Dăncilă, când audierile candidaţilor au durat cel mult jumătate de oră.
”Nu accept ca evaluarea candidaţilor PNL la funcţiile de ministru să fie făcută de parlamentarii PSD”, a mai spus Orban, apreciind că parlamentarii PSD au propulsat până acum în funcţii oameni fără pregătire care au făcut de râs instituţiile.”Mergem mai deprate, suntem o echipă performantă care este hotărâtă să guverneze pentru români”, a mai spus Orban.
Citeşte şi: Pintea, presiuni Staliniste asupra reprezentantelor „Dăruieşte Viaţa”