Autorităţile chineze au luat noi măsuri împotriva răspândirii coronavirusului 2019-nCoV şi, vineri, în ajunul Anului Nou, a decis închiderea templelor, a Oraşului Interzis şi a unei părţi din Marele Zid.
Numărul celor infectaţi cu acest coronavirus depăşeşte 890 (în 29 de provincii ale ţării), iar cel al deceselor înregistrate este de 26.
Transportul public a fost suspendat în 13 oraşe, de asemenea, ca măsură de încetinire a răspândirii virusului care se transmite de la om la om. Au fost anulate manifestări ce urmau să aibă loc de Anul Nou, au fost închise muzee, biblioteci, teatre şi anulate premiere cinematografice.Carantina parţială, ce implică restricţii de mobilitate, afectează aproximativ 40 de milioane de oameni.În zilele din preajma Anului Nou, Anul Şobolanului, autorităţile se tem că numărul celor infectaţi va creşte, având în vedere că sute de milioane de oameni călătoresc în ţară şi peste hotare.Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis, după întâlnirea de joi de la Geneva, a doua de săptămâna aceasta, că este vorba despre o urgenţă pentru China şi că este „prea devreme” să declare urgenţă globală de sănătate.