Esenţial pentru România este să folosească cât mai bine resursele pe care le va obţine, oricare ar fi compromisul la care se vă ajunge privind bugetul UE, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
„Oricare ar fi compromisul la care se va ajunge privind bugetul UE (ce, în oricare dintre variantele pe masă acum, este mult sub o masă critică de bunuri colective), esenţial pentru România este să folosească cât mai bine resursele pe care le va obţine. Dacă nu vom reuşi un pas mare înainte din acest punct de vedere, va fi vina noastră în principal şi vom da apă la moară celor care afirmă că resursele ce ne sunt puse la dispoziţie (cel puţin pe hârtie) sunt suficiente, chiar peste nevoile României. Avem nevoie de instituţii mai puternice (eficiente), de un buget naţional cât mai robust (ceea ce implică venituri fiscale considerabil superioare, ce, între altele, să ajute să decarbonizăm cât mai mult economia), controlul dezechilibrelor, politici publice (inclusiv industriale) deştepte”, declară Daniel Dăianu.
Preşedintele Consiliului Fiscal afirmă că există un impas mare privind bugetul UE pentru exerciţiul 2021-2027, iar a-l pune numai pe seama Brexit-ului este, în largă măsură, o pistă înşelătoare.
„Am făcut parte din Grupul Monti, care, cu mandat din partea Parlamentului European, a Consiliului şi Comisiei, a prezentat un raport în 2017 privind reforma finanţării bugetului UE. Din Grup au făcut parte, între alţii, fostul premier al Italiei, Mario Monti, Kristalina Georgieva (atunci comisar european, acum director general al FMI), Frans Timmermans, Alain Lamassoure, Guy Verhofstadt. Între constatări ale Raportului sunt: resursele bugetului UE, de decenii în jur de 1% PNB (Produsul National Brut)-ul agregat al UE, sunt mult inferioare nevoilor Uniunii, mai ales în lumina noilor ameninţări şi provocări (de securitate, schimbare de climă etc), concurenţei economice globale în domenii ce implică intens inteligenţa artificială, digitalizare, robotizare; este regretabil că în timp s-a accentuat o logică de împărţire a Bugetului de tip tranzacţional (quid pro quo), ce a perpetuat mecanismul rabaturilor (cu debut la intrarea UK în UE); în bugetul UE nu îşi găsesc reflectare adecvată principiile de solidaritate şi adeziune la ceea ce numim ‘bunuri colective’; este necesar că bugetul UE să aibă mai multe resurse proprii. Împotriva spiritului ce a ghidat apariţia sa, de departe prevalează în prezent contribuţii naţionale, ceea ce a favorizat optica îngustă de judecare a utilităţii bugetului comun”, spune Daniel Dăianu.
El declară că între propunerile Grupului Monti ca posibile resurse proprii sunt taxa anti-carbon, de mare actualitate în zilele noastre, şi o taxă asupra tranzacţiilor financiare.
Potrivit preşedintelui CF, în şedinţe ale Grupului au fost discutate efecte directe şi indirecte ale utilizării fondurilor structurale şi de coeziune. Concluzia a fost că percepţia potrivit căreia economiile mai puţin dezvoltate ar fi strict beneficiare este contestabilă iar fondurile structurale şi de coeziune trebuie comparate cu avantajele pe care le au companii din vechi state membre ce fac afaceri în estul UE şi care sunt în strânsă legătură cu resursele respective, mulţi bani se întorc în economii dezvoltate sub diverse forme.
„Aş adaugă eu, inclusiv prin ‘optimizare fiscală’ (profit shifting) şi rente din poziţii dominante pe pieţe. Adică, una peste alta, a susţine că Estul numai primeşte este o teză incorectă”, menţionează Daniel Dăianu.
El spune că UE este un club al statelor democratice, dar care nu are omogenitate ca dezvoltare şi convergenţi, în pofida progresului economic incontestabil al Estului în ultimele decenii. Totodată, interese specifice/naţionale nu dispar iar instituţiile europene pot avea decizii suboptime, sau greşite. Spre exemplu, României i s-a refuzat pe o perioadă de mai mulţi ani capitalizarea mai bună a CEC Bank, fiind catalogată drept ajutor de stat, în condiţiile în care alte state au naţionalizat bănci. Statele mai puternice frecvent îşi impun punctul de vedere în decizii majore, subliniază sursa citată.
„De aceea m-a bucurat textul semnat de europarlamentarul Clotilde Armand, publicat în Politico şi, apoi, în Financial Times/FT („Europa de Est dă mai mult Vest-ului decât primeşte”, 12 febr, a.c). Şi Mateusz Morawiecki, premierul polonez, a scris un text cu seva analitică în FT („Bugetul nu înseamnă simplă aritmetică”, 20 febr, a.c). Celor care au bugete naţionale cu venituri ce depăşesc 45%, chiar 50% din PNB (cum este Grupul celor 4 frugali – Danemarca, Austria, Suedia, Olanda) le dă mâna să pledeze pentru limitarea bugetului UE. Dar ce facem cu state cu economii emergente ce au venituri bugetare mult inferioare, în cazul României situaţia fiind de-a dreptul dramatică (venituri fiscale de 26-27% din venitul naţional. Realizarea Pactului pentru energia verde (decarbonizarea economiilor) este mult mai anevoioasă pentru România, care are resurse bugetare scăzute şi depinde (încă) mult de producţia de cărbune”, a apreciat Daniel Dăianu.
Potrivit acestuia, piaţa unică nu are cum să fie un autentic ‘level playing field’, întrucât firmele sunt mult prea diferite în privinţa forţei tehnologice, a capitalizării, accesului la resurse financiare, dotării cu capital uman etc.
Citește și Schimb dur de replici între Daniel Dăianu şi Eugen Teodorovici
„Regulile concurenţiale sunt inflexibile exprimând logica economiei de piaţă şi diversitate inevitabilă. Dar nu există concurenţă perfectă şi companii mari, în virtutea puterii pe pieţe, folosesc adesea practici mai puţin corecte, chiar abuzive; intervin şi interese naţionale, oricât s-ar clama că nu contează unde au firmele HQs (sediile centrale) – o naivitate desigur. Să nu omitem că legislaţia anti-trust, mecanisme de echilibrare a condiţiilor (inclusiv prin transferuri fiscale), de sprijinire a unor domenii de interes strategic (start-ups de pildă şi nu numai), de protejare a coeziunii sociale, etc fac parte din registrul de politici publice în economii de piaţă. Aşa cum Germania şi Franţa încearcă să modifice reguli concurenţiale (şi ale ajutorului de stat) pe Piaţa Unică pentru a permite formarea unor campioni industriali la nivelul UE (ex: posibila fuziune între Alsthom şi Siemens) care să dea piept cu giganţi americani şi asiatici, în mod analog poate fi interpretată poziţia unor state est europene. Dacă UE ar fi adânc integrată, un stat federal, asimetrii de putere economică şi decalaje ar pierde din relevanţă. Dar realitatea este alta. Iar exemplul cel mai relevant în aceasta privinţă este dimensiunea bugetului UE”, afirmă Daniel Dăianu.
El precizează că Estului i-a fost relativ uşor să reducă decalaje cât timp existau diferenţe de costuri salariale foarte mari şi intrări substanţiale de capital au stimulat creşterea economică. Dar, de la un anume nivel, avantajele costului forţei de muncă dispar şi dacă nu ai progres tehnic considerabil, plasare în lanţuri de producţie tot mai bune, intri în ‘capcana venitului mediu’, poţi chiar regresa.
Dăianu susţine că Estul suferă şi de un exod masiv de capital uman în ultimul deceniu, practic o ‘depopulare’ (care se adaugă la demografie nefavorabilă), ce a fost notată de FMI şi Banca Mondială în anii recenţi.
Acesta este contextul care defineşte, în linii mari, ‘bătălia’ pentru bugetul UE, arată Daniel Dăianu. El menţionează că fondurile structurale şi de coeziune sunt de văzut ca o compensaţie pentru un handicap economic major al Estului, chiar dacă decalaje s-au redus în ultimele decenii; că aceste fonduri trebuie văzute drept compensaţie morală şi economică este însă o temă tabu pentru mulţi din motive lesne de ghicit, precizează Dăianu.
„Există o problemă a statului de drept, dar aceasta nu trebuie să ascundă problematica decalajelor de dezvoltare. Dacă bugetul UE nu va fi întărit, dacă nu va contribui mai mult la convergenţa economică, curente de fragmentare şi de ostilizare mutuală vor creşte, partide ce resping proiectul european vor avea de câştigat (nota bene: nu numai partide de extrema dreaptă cer un buget UE mai mic). Viitorul UE depinde de cum se va reforma guvernanţa UE, cum va funcţiona Piaţă Unica, cum vor funcţiona instituţiile europene (cum se iau deciziile…), cum statele membre înţeleg că există bunuri colective (ale UE) ce nu pot fi asigurate în mod individual (la nivelul fiecărui stat membru). Un buget de 1,07% din PIB, cum susţine preşedinţia finlandeză, este mult sub ceea ce este necesar într-o Uniune (Raportul McMahon din 1977 menţiona că UE are nevoie de un buget comun de 5-6% din VNB!)”, spune Daniel Dăianu.
Potrivit preşedintelui CF, cifra avansata iniţial de PE, de 1,35%, este mai cu sens din punct de vedere al nevoilor comune, dar nu are şanse în condiţiile date.
De asemenea, Daniel Dăianu consideră că bătălia pentru bugetul UE arată cât de divizată este Uniunea, că suntem departe de dezideratele enunţate de noua Comisie, de ceea ce reclama o ‘putere comună’ (solidară) de a rezista la provocări mari, interne şi externe. Blocajul în a forma o ‘capacitate fiscală’ a zonei euro (ca modalitate de împărţire a riscurilor’/risk-sharing), de care aceasta are imperios nevoie ca uniune monetară, este de pus în relaţie şi cu impasul privind bugetul UE.
